Consiliul Uniunii Europene a aprobat vineri prelungirea cu doi ani, până în 2027, a reglementării care obligă statele membre să atingă un nivel de înmagazinare a gazelor naturale de 90% înainte de data de 1 decembrie a fiecărui an.
Regulamentul a fost adoptat de blocul comunitar în iunie 2022 cu scopul de a garanta aprovizionarea cu energie după declanşarea invaziei Rusiei în Ucraina, arată EFE și Agerpres.
Modificarea regulamentului adoptată vineri menţine obiectivul de înmagazinare de 90% şi introduce o flexibilitate adiţională pentru ca statele membre să se adapteze condiţiilor de piaţă în continuă schimbare şi să combată posibila sa manipulare, a explicat Consiliul.
Potrivit instituţiei, această flexibilitate va permite statelor membre să reacţioneze cu mai multă rapiditate la condiţiile schimbătoare ale pieţei şi să obţină condiţii mai bune la achiziţia gazelor, menţinând în acelaşi timp securitatea aprovizionării.
Se menţine, astfel, obiectivul obligatoriu actual, de 90%, pentru înmagazinarea gazelor, dar cu flexibilitatea de a-l îndeplini oricând între 1 octombrie şi 1 decembrie, fiind modificat termenul limită actual de 1 noiembrie.
Se introduce o flexibilitate de 10% în cazul întâmpinării unor dificultăţi în umplerea depozitelor. În plus, printr-un act delegat (scris), Comisia Europeană ar putea extinde această flexibilitate pentru umplerea depozitelor cu până la încă 5%, în cazul în care persistă condiţiile nefavorabile ale pieţei.
Totodată, obiectivele de înmagazinare intermediare vor fi orientative, oferind previzibilitate în ceea ce priveşte nivelul de înmagazinare şi permiţând participanţilor la piaţă să cumpere gaze pe tot parcursul anului, atunci când condiţiile vor fi mai avantajoase.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.