FacebookTwitterLinkedIn

Ucraina şi Rusia sunt încă departe de a ajunge la un acord de pace în pofida unor progrese recente, a declarat secretarul de stat american Marco Rubio, avertizând că, fără un progres în timp util, preşedintele Donald Trump ar putea reconsidera rolul SUA în mediere.

Poziţiile celor două ţări în ceea ce priveşte un acord de pace „s-au apropiat, dar sunt încă departe una de cealaltă şi va fi nevoie de un progres major foarte curând pentru a face posibil acest lucru”, a declarat Marco Rubio, conform Agerpres.

În caz contrar, a adăugat Rubio, „preşedintele Trump va trebui să ia o decizie cu privire la timpul pe care îl vom mai dedica acestui lucru”. Statele Unite se confruntă cu alte probleme globale presante, a precizat Rubio, dând ca exemplu conflictul comercial cu China şi planurile nucleare ale Iranului.

Secretarul de stat american a spus că nu există o soluţie militară la războiul în Ucraina – preşedintele rus Vladimir Putin nu poate cuceri întreaga ţară şi nici Ucraina nu poate împinge forţele ruse „înapoi acolo unde erau în 2014”.

Rusia a respins propunerile Ucrainei pentru o încetare a focului de lungă durată, afirmând că Kievul trebuie să ridice o presupusă „interdicţie juridică” privind negocierile.

SUA, care doresc de asemenea o încetare a focului permanentă, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de contraofertele Moscovei, inclusiv un mini-armistiţiu între 8 şi 10 mai.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.