FacebookTwitterLinkedIn

Jack Dorsey a devenit CEO interimar al Twitter în luna iulie, după ce a preluat funcția lui Dick Costolo. În prezent, pe lângă co-fondator al rețelei social-media, Dorsey este cunoscut drept fondator și CEO al companiei de servicii financiare Square. Cu toate acestea, noul CEO Twitter plănuiește să își îndeplinească rolul de șef în în ambele companii.

Nu este prima oară când Jack Dorsey conduce Twitter. În 2007, pe când a ocupat poziția de CEO al companiei, Dorsey nu a fost văzut cu ochi buni. Inginerul devenit cofondator Twitter este cel care a venit cu ideea unui site destinat „micro-bloggingului” – a începutul anilor 2000, l-a numit Stat.us. Ani mai târziu, pe când avea doar 30 de ani, a fost numit CEO al Twitter, însă nu s-a putut adapta rapid, întrucât a fost nevoit să facă tranziția de la inginer la șef. Nu coordona echipele cum trebuie, iar site-ul Twitter nu se deschidea întotdeauna.

Însă acum se vorbește despre o nouă eră, iar board-ul directorilor Twitter îl consideră mai înțelept și mai pregătit să preia conducerea companiei.

CELE MAI VIRALIZATE CLIPURI PE YOUTUBE ȘI TWITTER ÎN PRIMELE LUNI ALE ANULUI 2015