În primele săptămâni ale pandemiei, peste tot în jurul lumii apăruseră semne „bizare” de normalitate: canalele din Veneția s-au umplut de apă cristalină prin care înotau meduze, lanțul himalayan s-a putut vedea din India pentru prima dată din anii ’80, în Valladolid, fazanii sălbatici au intrat în oraș și s-au plimbat pe alei, specii de broaște-țestoase amenințate cu dispariția și-au depus ouăle pe plajele din Rio, stratul de ozon s-a refăcut deasupra Antarcticii (în a cărei gheață se găsiseră, ca și în stomacul unui organism de pe fundul Gropii Marianelor, mici bucăți de plastic). Se estimează că emisiile de carbon vor scădea anul acesta cu 8%.
Înainte de pandemie însă, în marile orașe europene care sufereau din cauza supraturismului (Barcelona, Roma, Paris, Londra, Berlin, Veneţia, Mallorca, Amsterdam) apăruseră, asemenea anticorpilor, protestatari și activiști care încercau să atragă atenția și să reducă efectele nocive ale zecilor de milioane de turiști care schimbau viața, cultura și identitatea orașelor. Zborurile low-cost, facilitățile de acomodare și aplicațiile de travel (în număr de câteva mii) au dus turismul la un nivel de intruziune care a transformat aceste orașe în muzee scumpe și pline de artefacte tot mai puțin autentice. Din cauza supraturismului care a izgonit localnicii (rezidenţii au devenit turişti în propriul oraş ori l-au părăsit, închirierea apartamentelor devenind mult mai profitabilă) şi a făcut ca brandurile globale să le scoată de pe piaţă pe cele locale, oraşele au început să semene între ele precum autoturismele.
De altfel, multe orașe mari au reglementat deja opțiunile de acomodare ale turiștilor și au interzis construirea de noi hoteluri. Așa cum Machu Picchu primește doar un număr restrâns de vizitatori pe zi, Veneția ia în calcul limitarea turiștilor pe canalele sale, asta după ce un grup de piraţi autoproclamaţi au blocat vasele de croazieră să mai intre în port. Conform statisticilor, numărul anual al turiştilor care ajungeau până acum în Veneţia se ridica la 34 de milioane, mult prea mulţi pentru funcţionarea firească a oraşului.
Un articol din The Guardian de acum câțiva ani, intitulat „How tourism is killing Barcelona”, făcea o analiză dramatică a situaţiei din oraşul care primea anual 30 de milioane de turişti, hoarde de călători ce umpleau până la refuz restaurantele şi plaja, făceau cozi de kilometri pentru a vizita Sagrada Família (5 milioane de vizitatori în 2018), hărţuind şi izgonind localnicii din zone întregi. Produsele tradiţionale au lăsat locul chinezăriilor, restaurantele servesc mai mult fast-food (paella a devenit un fel de kebab to go), totul pentru a face faţă turismului de masă care, în goana lui de a bifa (tot mai multe) obiective faimoase, caută mai degrabă eficienţa decât plăcerea. Rezervare pe Booking.com, zbor low-cost, cazare Airbnb, rating pe TripAdvisor, selfie, check-in, fast-food, suvenire şi, gata, mai departe spre alt obiectiv. Selfie-turismul a crescut numărul turiştilor, dar a redus durata călătoriilor. Suprapopulat şi dinamizat, oraşul a devenit un parc tematic, s-a trasformat în propria lui imitaţie, era concluzia analizei publicației britanice.
Un alt articol mai vechi, de data asta din Der Spiegel, intitulat „How tourist are destroying the places they love”, vorbea despre faptul că, în epoca discounturilor de travel, a bookingului on-line, a zborurilor low-cost şi a închirierii de apartamente private, turismul nu mai e un lux, ci un drept: toată lumea îşi permite şi chiar are datoria să călătorească.
Ei bine, acum, după pandemie, doar cei curajoși își vor permite acest lux și, oricum, cel puțin deocamdată, e greu de estimat către ce anume se vor îndrepta lucrurile.
O amplă anchetă din The New York Times, intitulată „The Future of Travel. How the industry will change after the pandemic”, punea recent câteva întrebări legate de profitul liniilor aeriene și atractivitatea croazierelor pe mare, destinațiile preferate în această primă perioadă și tipuri de vacanțe potrivite pentru familii, modalități de home sharing și noile reguli de igienizare, distanțare socială și intimitate în hoteluri, întoarcerea la natură și sfârșitul perioadei de reducere a poluării datorate izolării și restricțiilor.
Se va călători mai puțin în orașe, turiștii vor avea nevoie, cel mai probabil, chiar dacă doar pentru anumite țări, de permise eliberate în baza unor dosare și controale medicale, vor exista restricții pentru anumite destinații și reglementări privind timpul și durata rezervărilor (o limită de 24 de ore între rezervările consecutive, o perioadă-tampon de 72 de ore de la check-out la un nou check-in), noi standarde de igienizare (până acum, se știa, telecomanda, suprafețele noptierei și măsuței și cheile/cardul de acces în camerele de hotel nu erau niciodată dezinfectate), standarde care vor include inclusiv dezinfectări pe bază de lumină ultravioletă și sigilii la camere pentru asigurarea perioadei-tampon.
Dacă între timp măștile de protecție și-au început migrația spre fundul oceanelor, ne vom întoarce și la tacâmurile, paiele și obiectele de plastic de unică folosință? „Eforturile de reducere a plasticului vor face un pas înapoi în ceea ce privește igiena și securitatea călătorilor”, afirmă un responsabil pentru programele de sustenabilitate a turismului, din moment ce niciodată, la o asemenea amploare până acum, oamenii n-au fost mai germofobi. Propria protecție va prevala asupra depoluării/salvării naturii.
Potrivit unei avertizări a Băncii Mondiale, pandemia a provocat cea mai extinsă criză economică globală din 1870 încoace, iar sărăcia se va agrava treptat, pe măsură ce aproape 90% din economiile lumii vor intra în recensiune în același timp. Înseamnă însă asta că serviciile turistice se vor ieftini? Dacă imigraţia a schimbat marile orașe, iar supraturismul le-a destabilizat, va fi, oare, virusul cel care va readuce viața în limitele cumpătării și va oferi lumii un turist mai decent și mai respectuos, mai discret și mai puțin intruziv?