FacebookTwitterLinkedIn

De la 1 ianuarie 2023, Turcia a stabilit o taxă turistică, vizitatorii urmând să plătească o taxă suplimentară de 2% în hoteluri, moteluri, sate turistice, pensiuni, dar şi pentru circuitele organizate de agenţiile de turism.

Taxa turistică a fost adoptată în 2019, dar implementarea acesteia a fost amânată din cauza pandemiei.

Reprezentanţii sectorului turismului din Turcia s-au declarat împotriva introducerii taxei, susţinând că ar afecta poziţia competitivă a ţării care, spre deosebire de alte state, nu a perceput până acum o taxă turistică, informează Agerpres.

În 2022, autorităţile și-au propus ca obiectiv atragerea a 47 milioane de turişti şi obţinerea de venituri de 37 miliarde de dolari