Am intrat tiptil în 2023, ca atunci când eram mică și făceam ceva ce nu aveam voie, apoi mergeam pe vârfuri, ușor, încercând să mă furișez ca să nu mă prindă mama.
De această dată, nu am făcut ceva anume. Am avut însă un incendiu la tabloul electric din casă, în noaptea de Crăciun. A fost un eveniment care m-a speriat și mi-a scurtat pentru o vreme aripile. Mi s-a făcut teamă că, dacă mai bat din ele ca înainte, dacă fac zgomot, tulbur liniștea instalată după ce am reparat totul în casă și am reînceput să adorm, lăsând lângă mine, lângă pat, pe jos, cu grijă, anxietatea, simțul urgenței, al pericolului, sentimentul că drobul de sare poate fi în echilibru fragil.
Ianuarie este luna pentru care am sentimente amestecate. Mi se pare prea lungă, rece (anul acesta însă, am avut o surpriză plăcută), întunecată, apăsătoare, asemenea drumului pe care l-am făcut într-un an cu trenul, de la Varșovia la Poznan: de un gri plumburiu, iremediabil trist. Finalul lunii este mereu așteptat însă pentru că, de mulți ani, am acest obicei de a pleca din țară.
Îmi place să fiu de ziua mea în alt loc, să schimb în fiecare an. Mă gândesc că, fiind în altă țară, e ca și cum mă nasc în altă parte, iar următorul an din viață va aduce ceva nou, surprinzător în mod plăcut. Nu neapărat pentru că sunt nemulțumită. Dar sunt curioasă să văd cum ar putea fi altfel. Am fost astfel pentru trei-patru zile, în ultimii 20 de ani, de ziua mea, în mai multe locuri, cum ar fi Paris, Atena, Istanbul, Viena, Madrid, Lisabona, dar am mers și la Edinburgh, în Dubai, în Singapore, la New York. Nu a contat distanța, a contat să fiu în altă parte.
Știți cum se spune: schimbi locul, schimbi norocul. Poți schimba casa cu totul, doar unele lucruri în casă, sau locul unde renaști în fiecare an. Cel puțin eu așa aleg să interpretez.
Spre deosebire de ce am văzut acasă, la mama, care era obsedată de schimbări în casă, eu am nevoie de stabilitate acolo. Sunt atâtea provocări în afara casei, încât, în afară de flori, vreo lumânare parfumată, cărți, nu vreau permutări. Acasă reprezintă locul meu de stabilitate, atunci când îmi trebuie.
Am ales să schimb locul în care renasc pentru că îmi imaginez că în fiecare an, de ziua mea, am șansa, asemenea celor care fac un film, să mai trag o dublă. Una în care să joc mai bine. Una în care să fiu pe scena propriei vieți și să dau cât pot de bine în acel an. Apoi, anul următor, am o altă șansă la o dublă ce începe pe alt teritoriu.
Recunosc că au fost și ani în care parcă am fost în dubla din filmul Ziua Cârtiței. Am luat-o de la capăt, am schimbat ceva mărunt, prea puțin semnificativ ca să provoace vreo transformare peste noapte.
Am avut și ani în care parcă am fost mașinist la teatru, am tras cortina, am făcut treburile din spatele propriei scene. Au fost multe motive: propriile dubii, stângăcii, diverși oameni din jur, cu care am intrat în vreo relație nepotrivită mie, iubiri majore și despărțiri la fel de spectaculoase, prioritizări greșite, dispariția unor oameni dragi și câte altele.
Cu timpul însă, după multe duble, când lumânările de pe tort sunt la fel de scumpe precum tortul, am mai învățat, filtrat, făcut curățenie și ordine, am adăugat altele, pe un alt teren, mai fertil.
Am învățat să îmi sărbătoresc ziua și să mă bucur de cei care sunt acolo, cu mine. Spun că am învățat acestea pentru că în primii 20 de ani nu am dat importanță deloc zilei mele. Dimpotrivă, parcă eram neîndemânatică, fâstâcită, inadecvată în peisaj.
Ca să întâmpinăm un an nou de viață cu toate pânzele sus, mă gândesc că e bine să fim pregătiți. Sau așa funcționează pentru mine, cel puțin. Merg în alt loc, îmi îngădui oarece răsfăț, astfel încât anul nou să înceapă bine. Intenția de a începe anul cu energie, bucurie este acolo. Apoi, sigur, se întâmplă viața, cum spune un coleg de-al meu.
Însă felul în care întâmpin viața depinde în măsură mare de mine. Știți cum este: se întâmplă un eveniment în exterior. Noi interpretăm în felul nostru, fiecare după educație, experiență de viață, nevoi, temeri, așteptări. În funcție de interpretare, avem o reacție. Reacția aceasta nu este în mod obiectiv față de eveniment, ci față de interpretarea pe care am dat-o acestuia. Iată de ce vor exista atâtea interpretări ale unui eveniment extern câte persoane vor participa la el.
În acest an, am mers la Lisabona. Mai fusesem o dată, cu ceva ani în urmă, când avusesem un curs și nu am văzut nimic în afară de hotelul unde am stat și lucrat. Lisabona este un loc primitor, nepretențios, ofertant, cu exotismul său, surprinzător de multe ori, aglomerat, dar nu atât de mult ca alte orașe europene, seducător, un amestec de istorie și modernitate, vibrant, colorat, unde am avut senzația că viața poate fi mai ușor de trăit.
În acest nou an din viața mea, mi-am propus multe, ca de obicei. Aș vrea, printre altele, să las să treacă mai ușor pe lângă mine unele evenimente, unii oameni. Va rămâne cine e bine să fie acolo. În rest, fiecare este cu drumul său. Îmi amintesc că am citit undeva că nimeni nu merită să plângi pentru el/ea, iar cine merită nu te va face să plângi.
Tu ce faci de ziua ta?
