FacebookTwitterLinkedIn

Bursa de la Bucureşti a înregistrat vineri tranzacţii de 48,214 milioane lei (9,68 milioane euro), din care 40,97 milioane lei (8,23 milioane euro) tranzacţii cu acţiuni, informează Agerpres.

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, a înregistrat o depreciere de 0,34%, până la 17.818,68 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis cu un regres de 0,31%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o scădere de 0,08%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe plus cu 1,59%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a înregistrat o apreciere de 0,48%.

Potrivit analizei Agerpres, cele mai lichide titluri au fost cele ale OMV Petrom, cu tranzacţii de 10,88 milioane de lei, urmate de acţiunile Băncii Transilvania (4,77 milioane de lei) şi ale Hidroelectrica (3,408 milioane de lei).

Acţiunile Electromagnetica (+5,24%), Impact Developer&Contractor (+4,55%) şi Longshield Investment Group (+4,53%) au înregistrat cele mai bune evoluţii.

În ce privește cele mai importante scăderi, acestea au fost consemnate de acţiunile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-9,43%), COMCM Constanţa (-8,63%) şi Şantierul Naval Orşova (-4,55%).

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.