FacebookTwitterLinkedIn

Studium Green, companie din Cluj-Napoca specializată în dezvoltări imobiliare, deținută de antreprenorul Dorin Bob, a finalizat vânzarea unor terenuri din localitatea Jilava către grupul Altex și comerciantul de mobilă și decorațiuni mömax, parte a companiei austriece XXXLutz. 

Terenurile vor fi integrate într-un lot mai mare deținut de grupul Altex, urmând a constitui baza pentru dezvoltarea celui mai mare parc de retail din sudul Bucureștiului. Valoarea totală a tranzacțiilor realizate de Studium Green cu grupul Altex și mömax este de peste 17 milioane de euro.

Studium Green rămâne parte din proiectul pentru dezvoltarea viitorului parc comercial, unde va dezvolta facilități HoReCa. De asemenea, peste drum de viitorul parc, Dorin Bob deține un teren de 23.000 mp, pentru care sunt analizate în prezent posibile facilități complementare.

„Vom crea împreună, la doar șapte kilometri de centrul Bucureștiului, un pol comercial pentru comunitățile din Jilava, Măgurele și zona de sud a Bucureștiului. Mă bucur că partenerii noștri au înțeles importanța acestei zone, situată pe axa strategică nord-sud, permițând dezvoltarea unui parc de retail sustenabil, dotat cu tehnologii moderne pentru generarea energiei și gestionarea resurselor. Parcul va integra și servicii medicale și educative, precum și facilități culturale și de divertisment, inclusiv acvatic”, a declarat Dorin Bob.

Viitorul parc de retail din localitatea Jilava va atinge o suprafață totală de 200.000 mp, fiind cel mai mare ansamblu de acest tip din sudul Bucureștiului. Dezvoltarea se va realiza atât pe terenul vândut de Studium Green, cât și pe terenurile alăturate, deținute de Altex.

Studium Green a fost asistată în tranzacția cu grupul Altex de echipele de avocați Reff & Asociații | Deloitte Legal. 

Studium Green este un important dezvoltator imobiliar din nord-vestul țării, care deține un portofoliu de active în diverse localități din țară. Printre proiectele companiei se numără Wings, West Side Park și Seasons.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.