„COTAR îşi exprimă îngrijorarea faţă de creşterea tarifului de referinţă al RCA publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). În timp ce firmele de asigurări din alte ţări au restituit şoferilor o parte din valoarea preţului RCA perceput în avans, pe fondul restricţiilor de circulaţie cauzate de pandemia COVID – 19 şi a valorilor de trafic scăzute, în România a crescut preţul RCA, în aceleaşi condiţii de reducere a numărului de accidente”, se spune în comunicatul organizaţiei patronale, conform Agerpres.
În 2020, în perioada crizei sanitare, în România au existat două luni de stare de urgenţă, urmate de 7 luni de stare de alertă, iar până recent au existat restricţii de circulaţie pe timp de noapte, notează organizaţia patronală. În această perioadă, valorile de trafic au scăzut semnificativ, la nivel naţional, la fel şi numărul de accidente de circulaţie şi, implicit, numărul dosarelor de daună RCA achitate de asiguratori, se precizează în comunicatul COTAR.