FacebookTwitterLinkedIn

Transelectrica a obținut finanțare pentru proiectul de construire a unei noi Linii Electrice Aeriene de 400 kV între Constanța Nord și Medgidia Sud, care va permite integrarea unei producții suplimentare de energie electrică din surse regenerabile de circa 685 MW în zona Dobrogea. Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Constanța Nord – Medgidia Sud presupune construirea a 35 de noi kilometri de linie electrică aeriană, 2 kilometri de linie electrică subterană, precum și extinderea stațiilor Constanța Nord și Medgidia Sud.  De asemenea, proiectul are în vedere o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu aproximativ 16.000 de tone pe an.

Proiectul a fost propus de companie la mijlocul lunii septembrie 2021 pentru finanțare din bugetul Fondului pentru Modernizare. Astfel,  transportatorului național de energie electrică a obținut finanțarea de 22,9 milioane de euro, potrivit Deciziei Comisiei Europene C(2021)9135, din 6 decembrie 2021, fiind primul proiect românesc aprobat în cadrul acestui mecanism de finanțare europeană.

Implementarea proiectului se va realiza în perioada 2021- 2024.

Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Constanța Nord – Medgidia Sud se află pe lista celor 20 de proiecte strategice de importanță națională ale CNTEE Transelectrica SA.  De asemenea, “investiția propusă este inclusă și în lista principalelor proiecte pentru dezvoltarea rețelei electrice de transport din Planul Național Integrat Energie și Schimbări Climatice (PNIESC), care reprezintă angajamentul României la efortul comun de îndeplinire a obiectivelor europene din domeniul energiei și climei, stabilite pentru anul 2030“, anunță compania.

Fondul pentru Modernizare este un instrument european cheie pentru dezvoltarea investițiilor în proiecte energetice, care prevăde îmbunătățirea eficienței energetice, modernizarea sistemelor energetice și tranziția în regiunile dependente de cărbune în Statele Membre cu un produs intern brut (PIB) pe cap de locuitor la prețul pieței mai mic de 60% din media UE.

De bugetul Fondului pentru Modernizare beneficiază 12 state din Uniunea Europeană: România, Bulgaria, Croația, Estonia, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Grecia și Portugalia.