FacebookTwitterLinkedIn

Toyota Motor, cel mai mare producător auto din lume, și-a revizuit în creștere cu 9% estimările privind profitul operațional anual, semnalând încrederea în capacitatea sa de a gestiona posibilele taxe vamale impuse de SUA, potrivit Agerpres.

Potrivit noilor previziuni, profitul operațional al companiei nipone pentru anul fiscal care se va încheia la 31 martie 2025 va atinge 4.700 miliarde de yeni (30,7 miliarde de dolari), în creștere față de prognoza anterioară de 4.300 miliarde de yeni.

Această îmbunătățire se bazează pe majorarea vânzărilor de vehicule hibride și deprecierea yenului. De asemenea, Toyota estimează vânzări record de 47.000 miliarde de yeni, față de 46.000 miliarde de yeni prognozate anterior.

Cu toate acestea, în trimestrul patru din 2024, Toyota a raportat un profit operațional de 1.220 miliarde de yeni, în scădere cu 28% față de aceeași perioadă din 2023, sub așteptările analiștilor. Compania a fost afectată de scăderea profitului operațional în America de Nord (-63%), din cauza vânzărilor reduse și a creșterii costurilor salariale, precum și de competiția puternică pe piața chineză.

În perioada aprilie-decembrie 2024, Toyota a înregistrat o creștere de 3,9% a profitului net, ajungând la 4.100 miliarde de yeni, iar vânzările au atins un record de 35.670 miliarde de yeni. Totuși, livrările globale au scăzut cu 3,1%, ajungând la 8,30 milioane de unități.

De asemenea, Toyota va înființa o companie în Shanghai dedicată dezvoltării și producției de vehicule electrice (EV) și baterii pentru marca Lexus. Producția va începe în 2027, cu o capacitate inițială de 100.000 de unități pe an.

Compania și-a menținut în 2024 titlul de cel mai bine vândut producător auto global pentru al cincilea an consecutiv, cu 10,82 milioane de vehicule livrate, depășind Volkswagen, care a înregistrat o scădere de 2,3%, ajungând la 9,03 milioane de unități.

Deși vânzările Toyota au scăzut la nivel global cu 3,7%, compania a înregistrat creșteri în America de Nord (+4,3%) și Europa (+3,6%), datorită succesului modelelor RAV4 și C-HR. În schimb, livrările în China au scăzut cu 6,9%.

Vânzările de vehicule hibride au crescut semnificativ, cu 21,1%, ajungând la 4,14 milioane de unități, în timp ce segmentul electricelor a înregistrat un avans de 34,5%, atingând 139.892 unități.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.