FacebookTwitterLinkedIn

Primul detaliu care atrage atenția la un vin rosé este culoarea care te face să-ți dorești imediat să-l deguști pentru a-l cunoaște mai bine. Această culoare se obține fie prin eliminarea pielițelor strugurilor roșii înainte de începerea fermentării vinului, fie prin cupaj, amestecând o cantitate mică de vin roșu cu un vin alb.

Oferta de vinuri rosé este foarte variată, așa că ne-am gândit că ți-ar prinde bine câteva recomandări, dacă nu te poți decide ce sortiment să alegi.

Desprevin – Primul Rosé

Nu doar datorită numelui începem topul nostru cu acest vin, ci mai ales datorită senzațiilor plăcute pe care ți le creează de la prima degustare. S-a născut la Huși, din inițiativa pasionaților care derulează proiectul Desprevin.ro și care și-au propus să realizeze în fiecare an un vin în crama care i-a impresionat cel mai tare.

În cazul de față, crama este Domeniile Averești acolo unde a fost produs și îmbuteliat Primul Rosé. Acesta este un cupaj obținut prin combinarea vinului din Busuioacă de Bohotin cu puțin vin roșu din struguri Pinot Noir.

Buchetul specific îmbină arome de trandafir și busuioc uscat, în timp ce gustul amintește de cireșele coapte și de frăguțe.

Domeniile Averești – Diamond

Vorbim în acest gaz despre o gamă largă de vinuri rosé obținute din soi pur de Busuioacă de Bohotin, în zona Moldovei. Gama de vinuri rosé Diamond de la Domeniile Averești include sortimentele Diamond Junior Sec, Diamond Junior Demidulce, Diamond Sec Magnum și Diamond Demisec Magnum. Diferența dintre sortimentele Junior și Magnum este dată de volumul sticlei, care în cazul primelor este de 750 cl, în timp ce vinurile Magnum sunt îmbuteliate în sticle de 1.500 cl.

În ceea ce privește gustul, diferența este dată de concentrația de zaharuri, însă aroma inconfundabilă de Busuioacă de Bohotin se simte pregnant în fiecare dintre cele patru sortimente.

Crama Gîrboiu -Tectonic 

Zona Vrancei, din care provine acest vin, este cunoscută atât datorită tradiției viticole cât și activității seismice – aici fiind epicentrul celor mai multe cutremure produse în România.

Ținând cont de aceste două particularități specifice zonei, nici că se putea un nume mai potrivit pentru acest rosé de la Crama Gîrboiu. În ciuda denumirii, este totuși un vin liniștit, cu un buchet bogat care îmbină aromele primare de fragi, zmeură, fructe de pădure și cireșe albe cu note mai discrete de grepfrut roz și coajă de portocală. Vinul are o corpolență medie, gustul este ușor – așa cum îi stă bine oricărui rosé – cu arome florale.

Mai trebuie precizat că Tectonic Rosé este un vin în ediție limitată, obținut din soi pur de Pinot Noir.

Purcari – Rosé de Purcari

Vinuri foarte bune se produc și în Republica Moldova, așa că nu puteam omite din topul nostru un rosé provenit din această zonă.

Rosé de Purcari este obținut prin metoda cupajului, în urma combinării a trei vinuri din struguri roșii din care au fost îndepărtate pielițele. Este vorba despre soiurile Cabernet Sauvignon, Merlot și Rara Neagră care conferă acestui vin o aromă discretă de fructe exotice, perfect completată de un gust cu note de caise, piersici și coacăze care trec lent către cele de fructe de pădure.

 

Jidvei – Grigorescu Rozé

Grigorescu Rozé face parte dintr-o gamă de cinci vinuri lansată de crama Jidvei, pentru a celebra memoria cunoscutului pictor Nicolae Grigorescu și a promova câteva dintre lucrările reprezentative ale acestuia.

Vinul despre care vorbim este singurul rosé din această gamă, având arome de merișoare, zmeură și căpșune. Și în acest caz, este vorba despre un cupaj obținut prin combinarea a trei vinuri vinificate în rosé, din struguri Syrah, Pinot Noir și Cabernet Sauvignon.

Acestea au fost cele cinci recomandări ale noastre în ceea ce privește vinurile rosé pe care merită să le încerci și sperăm că îți vor fi de folos în găsirea unui sortiment care să îți satisfacă întru totul preferințele.