Pentru mulți dintre noi, simpla idee de a începe o afacere dă fiori, căci provocările sunt multiple. Temerea de a începe ceva pe cont propriu este amplificată de aparenta ostilitate a mediului de afaceri și a cadrului legal din România și nesiguranța cu care se confruntă, inevitabil, orice începător. Multe dintre impresii sunt, însă, cel puțin exagerate, dacă nu de-a dreptul greșite și există numeroase domenii în care afacerile conduse de antreprenori dedicați pasiunii lor înfloresc și aduc profituri deloc de neglijat. Care ar fi domeniile cu potențial, la ora actuală? Răspunsul, în rândurile de mai jos.
Servicii de marketing digital
Unul dintre domeniile care fascinează din ce în ce mai mult, în care dezvoltarea este exponențială și, mai ales, accesibilă este marketingul digital. Știm deja că mediul online a devenit, ce puțin începând din anii 2000, zona predilectă a mișcărilor îndrăznețe și cu profit fantastic. Domeniul se află într-o continuă dezvoltare la nivel mondial, cu specific local și proiecte targetate, de multe ori, pe anumite zone, în funcție de necesitățile pieței. Avantajul enorm al acestui tip de business provine din universalitatea mesajului și din accesibilitatea instrumentelor de lucru, precum și din beneficiile de a lucra cu angajați pregătiți în domeniu.
Servicii dedicate locuinței – renovare, curățenie, peisagistică
Conexiunile pe care le putem realiza în prezent, la nivel informațional, au permis crearea unor specializări care au succes și astăzi, precum în vremea predecesorilor noștri. Într-o lume aflată în mișcare, dornică să-și lase propria amprentă asupra vieții, serviciile targetate pe renovarea, igienizarea sau înfrumusețarea locuinței rămân în top. Poți conduce un astfel de business fiind expert în materie de lucrări, ori un antreprenor care știe ce vrea de la echipa de muncitori. În definitiv, producătorii și distribuitorii propun suficientă calitate și varietate, după cum se poate vedea în ofertele unor magazine de profil, ca aici.
Servicii de curierat
Reacțiile publicului, știm prea bine, se nasc în funcție de nevoile care apar în timp. Perioada prin care a trecut întreaga lume până de curând și-a lăsat amprenta asupra modului în care percepem multe dintre aspectele cotidiene, mai cu seamă relațiile comerciale. Cu alte cuvinte, pandemia a pus presiune pe fiecare țară, iar această realitate a deschis oportunități în zona de livrări, mai cu seamă pe baza comenzilor online. Acest domeniu se află într-o continuă creștere, ceea ce îl face atractiv pentru antreprenorii care vizează servirea rapidă, sigură și în condiții optime a fiecărei comenzi.
Servicii de consultanță
Într-o țară precum România, în care este firesc ca tinerii să parcurgă cel puțin cursurile unei facultăți, populația cu studii superioare are șansa de a se orienta, la un moment dat, către oportunități de afaceri pe cont propriu. Acest lucru devine posibil și cu potențial de reușită mai cu seamă după un interval anume, în care antreprenorul a practicat ceea ce urmează a fi oferit potențialilor clienți. Cum ar putea fi atrasă plaja de persoane interesate de servicii de consultanță? Fie că este vorba despre aspecte care privesc nișa legală, financiar-fiscală, antreprenorială etc., activitățile companiei trebuie să reflecte specializarea, experiența și profesionalismul echipei implicate.
Pentru cei aflați la început de drum, regulile de urmat riguros sunt simple:
- experiență suficientă în domeniu – pentru a putea livra calitate;
- costuri de start și operaționale rezonabile și predictibile;
- un inventar de servicii, bunuri și produse trasabile eficient – ce pot fi procurate și eventual lichidate cu ușurință și fără pierderi semnificative.
În final, însă, cel mai important ingredient rămâne curajul, pentru că, fără a avea dramul de nebunie de a crede în reușită, nici cel mai bun plan de afaceri, cu finanțare serioasă, nu poate avea sorți de izbândă.