Cererea pentru transport aerian a continuat să crească semnificativ în 2024, pe fondul revenirii călătoriilor internaționale, potrivit Asociației Internaționale a Transportului Aerian (IATA). Veniturile per pasager transportat pentru o milă au crescut cu aproape 11% comparativ cu 2023, iar pentru 2025 se estimează 40 de milioane de plecări de aeronave, o creștere de 4,6% față de anul trecut.
În pofida creșterii cererii, numeroase companii aeriene s-au confruntat cu întârzieri semnificative. Totuși, unele au reușit să mențină un grad ridicat de punctualitate, conform unui raport publicat de firma de analiză aviatică Cirium. Delta Air Lines a ocupat primul loc în America de Nord, în ciuda problemelor din iulie, când o pană de sistem a dus la anularea a mii de zboruri.
Top 10 cele mai punctuale companii aeriene în 2024:
- Aeromexico (86,7%) – Mexic
- Saudia Airlines (86,35%) – Arabia Saudită
- Delta Air Lines (83,46%) – SUA
- LATAM Airlines (82,89%) – Chile
- Qatar Airways (82,83%) – Qatar
- Azul Airlines (82,42%) – Brazilia
- Avianca (81,80%) – Columbia
- Iberia (81,58%) – Spania
- Scandinavian Airlines (81,40%) – Norvegia, Danemarca și Suedia
- United Airlines (80,93%) – SUA
Cirium consideră punctuală o sosire care are loc în maximum 15 minute față de ora programată.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.