FacebookTwitterLinkedIn

Astfel, în România, la fel ca în toate celelalte state membre ale Uniunii Europene, clădirile pentru care recepția la terminarea lucrărilor se efectuează în baza unei autorizații de construire emise începând cu 31 decembrie 2020 trebuie să respecte standardul nZEB („nearly zero energy building”), adică să aibă un consum de energie aproape egal cu zero, asigurat în mare parte din surse regenerabile de energie, dar și printr-un grad ridicat de eficiență energetică.

Pentru clădirile publice, această obligație era deja valabilă încă de la finalul lui 2018.

Ce înseamnă o clădire cu un consum de energie aproape egal cu zero? „O clădire cu performanță energetică foarte ridicată, care are o reducere substanțială a consumului de energie pentru servicii energetice. Simplu spus, fără să ai nicio diminuare de confort termic, cantitatea de energie necesară a fi consumată în clădire este mai mică cu cel puțin 60% față de o clădire obișnuită, iar un procent important din consumul de energie trebuie să provină din surse regenerabile (energie fotovoltaică sau eoliană), pompe de căldură sau agent termic din sistemul centralizat de încălzire, în perspectiva eficientizării și decarbonării acestuia”, explică Radu Dudău, director al Energy Policy Group (EPG) și coordonator al proiectului România Eficientă.

Clădirile, printre principalii consumatori de energie din UE

Clădirile reprezintă un segment esențial al politicii UE privind eficiența energetică, deoarece ele sunt responsabile pentru aproximativ 40% din consumul final de energie și pentru o mare parte din emisiile de dioxid de carbon (CO2). Comisia Europeană și-a impus ca obiectiv ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2 până în 2050, ceea ce necesită decarbonarea sectorului clădirilor.

Directiva privind performanța energetică impune statelor membre să elaboreze planuri naționale pentru creșterea numărului de clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero, atât în cazul clădirilor noi, cât prin renovarea clădirilor existente.

„Renovarea clădirilor vechi pentru a le aduce la standardul nZEB este crucială, pentru că ele reprezintă cea mai mare parte a parcului imobiliar, iar cele mai multe vor fi în folosință și în 2050. În România, renovarea extinsă este cu atât mai importantă, dat fiind că cele mai multe clădiri sunt vechi și într-o condiție mult mai precară ca în vestul Europei”, mai declară Radu Dudău.