FacebookTwitterLinkedIn

Când Coreea de Sud a anunțat relaxarea majorității restricțiilor COVID-19, Jang (29), angajat într-o corporație, a fost mai degrabă îngrijorat decât fericit.

Sfârșitul distanțării sociale a reînviat ritualul cinelor de companie, parte a tradiției numite “hoeshik” în coreeană. Jang se numără printre angajații tineri – tot mai mulți – care consideră acest obicei perimat și intruziv pentru timpul personal al angajaților. “Hoeshik este parte din viața ta la muncă, însă nu este timp plătit,” a spus Jang, care locuiește și muncește în Seoul. Ea a cerut reporterului Reuters să fie identificată doar cu numele de familie, pentru a putea vorbi onest despre angajatorul ei.

Începând cu săptămâna trecută, Coreea de Sud a anulat carantinele de la miezul nopții pentru baruri și pentru restaurante, împreună cu limita de maximum 10 persoane adunate într-un singur loc. Aceste reguli, pe perioada pe care au fost implementate, au reprezentat motive întemeiate pentru companii pentru adoptarea muncii la distanță și pentru a anula întâlnirile dintre membrii echipei în afara programului de lucru sau sesiunile de consumat alcool cu echipa.

“Cea mai rea parte a cinelor de după program este că niciodată nu știi când se termină. Dacă se consumă intens băuturi alcoolice, întâlnirile pot dura la nesfârșit, până târziu în noapte,” a spus Jang.

Chiar dinainte de pandemie, un număr crescut de sud-coreeni, mai ales tineri angajați, erau împotriva cinelor cu echipa și a evenimentelor similare, cum ar fi ieșirile din oraș cu compania sau plimbările prin natură cu colegii, în afara orașului, peste weekend. Pandemia poate fi un contribuitor important în diminuarea, înspre dispariție, a vechii culturi de companie hoeshik, a spus un expert. “Acum că angajații știu prea bine cum este să ai timpul de după muncă pentru tine însuți/ însăți sau pentru familie, companiile nu vor fi capabile să reinstaureze complet vechea cultură de cine în afara orelor de program sau ieșiri în weekend cu echipa,” a spus Suh Yong-gu, profesor de marketing la Sookmyung Women’s University din Seoul.

Potrivit unui studiu recent al Incruit Corp, un website de recrutare, aproape 80% dintre respondenți au spus că văd deja schimbare în cultura companiei la care lucrează cu privire la întâlnirile din afara orelor de program, ca urmare a pandemiei, iar 95% dintre aceștia sunt bucuroși de astfel de schimbare. Ultimii doi ani i-au permis lui Jang să vadă cum sunt serile fără hoeshik. A putut să își petreacă mai mult timp pentru curățenia casei, pentru a-și găti o cină sănătoasă și pentru a face sport.

Kim Woon-bong, de 30 de ani, care a început să lucreze anul trecut pentru administrația unui oraș, a spus că se simte norocos că nu a trebuit să treacă prin cultura hoeshik obligatorie, datorită regulilor de distanțare. “De fapt mie îmi plac întâlnirile cu echipa de la mesele de prânz, pentru că știi sigur că acestea se vor termina la ora 1 p.m.,” a spus el. “Sper că obiceiul cinelor de companie se va schimba acum că nu a mai fost ținut timp de doi ani.”

În ciuda faptului că tinerii nu mai agreează cinele în afara programului de muncă, mulți angajați seniori continuă să creadă că astfel de întâlniri sunt necesare pentru a crea legături între colegi, a spus prof. Suh. “Acesta va fi încă un conflict între generații,” a mai spus el. “Dar chiar și dacă cultura cinelor și a ieșirilor în weekend cu echipa reușește să supraviețuiască, acestea nu vor mai fi atât de dese cum obișnuiau să fie.”

În timp ce multe companii își întorc treptat angajații la munca din birou, unele caută o cale de mijloc, optând pentru modele hibride în locul unei scheme complete de muncă de la birou.

SK Telecom Co Ltd, de exemplu, operează un concept nou de spațiu de muncă și permite angajaților să aleagă dacă să lucreze de acasă, de la sediul central al companiei sau de la diverse alte spații de muncă mai mici, pe care compania le-a deschis în câteva locații. “Nu avem reguli anume pentru cinele de companie, dar acestea vor fi mai puțin frecvente atunci când mulți dintre angajații noștri lucrează de acasă,” a spus un oficial al companiei, solicitând să nu fie numit, pentru că nu este autorizat să vorbească cu media. “Ideea de bază este că nu contează de unde lucrează angajații noștri sau cât de des vin la birou, atâta timp cât acest lucru le îmbunătățește eficiența.”