Update: Șeful DSU, Raed Arafat, a emis ieri un ordin care este valabil până la sfârsitul zilei de miercuri, 24 martie, (ora 24), prin care se mențin în carantină Municipiul Timișoara (incidență 8,19 la mie), precum și comunele Moșnița Nouă (11,4 la mie), Dumbrăvița (6,8 la mie), Ghiroda (7,4 la mie) și Giroc (9,99 la mie).
Măsurile actuale de carantinare, aplicate în Timișoara și cele patru comune limitrofe, vor expira în noaptea de duminică spre luni „În urma analizelor de risc efectuate de către Direcţia de Sănătate Publică Timiş şi a avizelor emise de Institutul Naţional de Sănătate Publică, astăzi (sâmbătă – n.r.), Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a analizat propunerile de prelungire a măsurilor de carantinare pentru localităţile Timişoara, Dumbrăviţa şi Giroc, pentru o perioadă de 7 zile.
În urma votului exprimat, în cadrul CJSU Timiş s-a votat cu 20 de opţiuni pentru, 9 abţineri şi 9 voturi împotrivă, astfel că prelungirea măsurilor de carantinare pentru localităţile Timişoara, Dumbrăviţa şi Giroc pentru o perioadă de 7 zile nu a trecut, nefiind întrunită majoritatea necesară de 2/3 dintre membrii prezenţi pentru adoptarea hotărârii de prelungire a măsurii de carantinare”, a anunţat Prefectura Timiş.
Consiliul Județean pentru Situații de Urgență Timiș a eliminat măsura carantinării orașului Timișoara și a zonei periurbane, anunța sâmbătă seară Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, într-un mesaj postat pe Facebook.
„În această seară, în CJSU Timiș a fost eliminată măsura nedreaptă a carantinării Timișoarei și a zonei periurbane. Deși am luat poziție fermă împotriva carantinei formale și inutile, și acum, și în urmă cu 2 săptămâni, acesta nu este un moment de bucurie. Simt tristețe și multă părere de rău pentru stresul pus pe copii și părinți, pentru pierderile financiare înregistrate în aceste două săptămâni, atâta chin fără absolut niciun rezultat, rata de infectare fiind în crestere.
Însă e important să privim spre viitor. Distanțarea fizică trebuie respectată, iar purtarea măștii și regulile de igienă tratate cu cea mai mare seriozitate. Vă încurajez să vă vaccinați și să respectați restricțiile rămase în vigoare. Nu sunt adeptul amenzilor, cred în respectarea din convingere a regulilor, iar aceasta este o ocazie să arătăm că timișorenii nu au nevoie de amenințări ca să respecte măsurile legale.
Pe lângă apelul către voi, cetățenii, fac apel și către Primăria Timișoara și Prefectură, să prezinte un plan coerent și inteligent de măsuri împotriva Covid-19. Eu sunt disponibil, ca întotdeauna, pentru colaborare interinstitutională și ajutor, acolo unde este nevoie”, a scris politicianul.