FacebookTwitterLinkedIn

Platforma video TikTok și compania chineză ByteDance, care o deține, au depus o acțiune în justiție împotriva guvernului Statelor Unite, argumentând că legea care cere vânzarea acțiunilor lor într-un an este neconstituțională.

Legea, adoptată de Congresul SUA la sfârșitul lui aprilie, prevede că, dacă ByteDance nu se retrage din acționariatul TikTok în termen de 12 luni, aplicația va fi interzisă. Aceasta a stârnit reacții din partea a numeroase personalități și organizații neguvernamentale, care văd în ea o încălcare a libertății de exprimare.

În plângerea depusă la un tribunal federal din Washington, avocații ByteDance argumentează că este prima dată când Congresul adoptă o lege care interzice permanent o platformă de exprimare, încălcând astfel primul amendament al Constituției SUA.

TikTok a declarat imediat ce legea a fost promulgată că va recurge la toate căile legale posibile. Reglementarea intitulată Protecting Americans From Foreign Adversary Controlled Applications Act (Legea pentru protecţia americanilor de aplicaţiile controlate de adversari străini) are la bază suspiciuni de manipulare şi spionare a utilizatorilor din SUA de către autorităţile chineze.

Casa Albă poate acorda un termen suplimentar de 90 de zile pentru a găsi investitori din afara Chinei, în caz contrar, platforma va fi interzisă. Avocații susțin că obligația de a vinde este imposibilă din punct de vedere comercial, tehnologic și juridic în termenul legal acordat.

Aceasta nu este prima dată când TikTok se confruntă cu măsuri similare. În 2020, platforma a reușit să blocheze un decret semnat de fostul președinte Donald Trump, care avea un efect similar, pe motiv că încalcă libertatea de exprimare.

Disputa ar putea ajunge chiar la Curtea Supremă a SUA, iar analiștii estimează că susținerea bipartisană a legii ar putea determina instanțele să dea curs unei decizii a Congresului privind existența unei amenințări la adresa securității naționale.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.