Lecții pentru 2026 – Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din toate punctele de vedere: economic, social, și geopolitic.
Tiberiu Dobre, vicepreşedinte Samsung Electronics România şi Bulgaria
Forbes: Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2025? Argumentați!
Tiberiu Dobre: Pentru mine, cuvântul anului 2025 este adaptabilitate – mai ales în zona de mobile. Piața s-a schimbat rapid, tehnologia a evoluat într-un ritm accelerat, iar așteptările utilizatorilor au crescut. Astăzi, telefoanele nu mai sunt doar device-uri, sunt unelte importante în desfășurarea activităților zilnice atât în viața profesională cât și în cea personală.
Iar asta ne-a obligat să fim agili. În 2025, am văzut cum telefoanele din seria Galaxy S25 și Galaxy Z Flip 7 și Fold 7 nu au fost evaluate doar după specificații, ci după experiența completă: cât timp îți salvează Galaxy AI, cât de bine optimizează durata bateriei, cât de fluent funcționează multitasking-ul. Adaptabilitatea a însemnat să anticipăm aceste nevoi și să răspundem prin inovații care chiar contează în utilizarea zilnică.
Forbes: Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru business în 2025 și cum se compară rezultatele cu estimările?
Tiberiu Dobre: Nu aș putea spune că am avut motive de ingrijorare ci mai degrabă că am monitorizat atent piața și am rămas flexibili in a ne adapta nevoilor și schimbărilor în comportamentului de consum.
Ce am observat este faptul că, în 2025, utilizatorii de mobile au devenit mult mai atenți: compară, testează, urmăresc review-uri și vor să vadă valoare reală. Nu sunt impresionați de mesaje și promisiuni, ci de experiențe relevante și funcții care chiar rezolvă nevoi în anumite aspecte din viața lor, cum ar fi zona de productivitate, creativitate, wellbeing sau confortul de acasă.
Provocarea este să reușim răspundem acestui nivel ridicat de exigență. Funcțiile Galaxy AI – precum Now Brief, Writing Assist, Transcript Assist, Live Translate – au ridicat nivelul în așteptările oamenilor.
Din fericire, rezultatele au fost pe măsura eforturilor noastre de a ramane relevanti in mintea consumatorilor, iar aceștia au răspuns mesajului nostru: AI nu e un buzzword pe telefoanele Galaxy, ci o funcționalitate care îți salvează timp pe care să îl petreci cu lucruri care contează pentru tine.
Iar dacă discutăm de seriile S25 și Foldables, am reușit să consolidăm loialitatea segmentului de clienți premium.
Forbes: Cum au influențat crizele suprapuse și incertitudinea globală activitatea companiei?
Tiberiu Dobre: În tehnologie, volatilitatea economică se resimte imediat: oamenii analizează mai mult înainte de a cumpăra, cu atât mai mult cu cât vorbim de o piață foarte competitivă. Pentru noi, răspunsul a fost să ne concentrăm pe ceea ce putem controla: imbunătățirea experienței utilizatorului cu telefonul.
Am optimizat portofoliul, răspunzând nevoilor utilizatorilor pentru telefoane mai slim, elegante și ușor de manevrat, cum ar fi noul Samsung S25 Edge și lansarea celui mai subțire Galaxy Fold de până acum, Galaxy Z Fold 7, am lansat o variantă accesibilă pentru Galaxy Z Flip – primul Z Flip FE, am investit în mesaje clare și în beneficii care fac diferența. Galaxy AI cu toate funcțiile adaptabile la utilizator, bateria mai eficientă și ecosistemul conectat au fost avantajele noastre chiar și într-un context dificil.
Instabilitatea nu schimbă doar bugetele, ci și comportamentele. Iar rolul nostru este să oferim stabilitate, predictibilitate și soluții inteligente pe care te poți baza indiferent de context.
Forbes: Care sunt punctele tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România?
Tiberiu Dobre: Punctele forte sunt agilitatea și orientarea către clienți – atât în business, cât și în rândul utilizatorilor. Românii sunt deschiși la nou, testează noile tehnologii și adoptă mai rapid inovațiile mobile față de alte piețe.
Tocmai datorită faptului că publicul autohton adoptă facil cele mai noi tehnologii, am democratizat accesul la AI, care este acum prezent pe toate gamele de produse mobile, de la seriile S și Z, care adresează piața premium și până la seria A, cu produse mid și entry-level, care să poată fi acomodate de orice buget.
Punctele slabe pot fi, bineînțeles, luate oricând în considerare, însă sunt de părere că este mult mai evident și important faptul că mediul de afaceri românesc este într-o continuă căutare de soluții și idei care să îmbunătățească permanent ceea ce se întâmplă deja sau care să evidențieze capacitatea de reinventare și adaptare.
Forbes: Ce așteptări aveți de la autoritățile române?
Tiberiu Dobre: Cel mai important lucru: predictibilitate. În piața de mobile, lanțul de distribuție și deciziile de stoc se fac pe termen lung. Avem nevoie de un mediu stabil, în care putem planifica și investi.
România are potențial fantastic în digitalizare, iar programele pentru educație digitală și fuziunea cu mediul privat pot accelera adoptarea noilor tehnologii, precum inteligența artificială.
Avem resurse, avem talente locale, lideri de opinie, specialiști și creatori de conținut alături de care am reușit să diseminăm mesaje cu impact în 2025.
Forbes: Care sunt cele trei direcții strategice pentru 2026?
Tiberiu Dobre: 1. Tehnologie AI ușor accesibilă tuturor utilizatorilor Pentru noi, explicarea beneficiilor reale ale Galaxy AI este prioritatea numărul unu. Ne concentrăm pe funcții care cresc productivitatea reală: rezumate instant, traduceri în timp real, organizare automată, editare inteligentă, beneficii pentru sănătate, starea de bine și pentru timpul liber.
2. Telefoane pliabile Gama de telefoane Galaxy Z Fold7 și Galaxy Z Flip7 se concentrează pe funcțiile de adaptabilitate, productivitate, multitasking și integrarea facilă și personalizată a AI în rutinele utilizatorilor. În 2026, importanța de a avea un dispozitiv mobil care poate acomoda sarcini de la cele de muncă, la cele de relaxare și timp personal și care poate deveni un partener de nădejde în viața de zi cu zi va prima în strategia de dezvoltare pe mai departe.
3. O experiență mobilă complet integrată.
Telefonul este centrul ecosistemului. SmartThings, Galaxy Buds, Galaxy Watch, Galaxy Ring, produsele smart din casă – totul trebuie să funcționeze fluent, iar smartphone-ul va funcționa ca un centru de comandă al acestui ecosistem. În 2026, accentul se mută pe continuitatea experienței, nu pe device-uri in mod individual.
Forbes: Care vor fi cele mai mari provocări în 2026, global și în industria mobile?
Tiberiu Dobre: Provocarea globală va fi gestionarea evoluției accelerate a tehnologiei AI pe telefoane, menținând în același timp simplitatea și controlul utilizatorului. Oamenii vor funcții inteligente, dar vor și simplitate, accesibilitate, claritate și protecție a datelor.
În industria mobile, provocarea este diferențierea reală. Telefoanele performante au devenit norma. Ceea ce va face diferența în 2026 va fi:
- cât timp îți salvează telefonul,
- cât de intuitiv este,
- cât de bine funcționează ecosistemul,
- cât de mult te protejează.
Cred cu tărie că viitorul aparține celor care livrează experiențe mobile fluide și inteligente, nu doar specificații impresionante.
(24 noiembrie 2025)
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.