Casa de licitații Christie’s oferă spre vânzare, în această primăvară, un diamant alb de mărimea unui ou, estimat la 20 – 30 de milioane de dolari.
Diamantul alb de 221,38 carate este cea mai mare piatră prețioasă de acest fel care a fost scoasă vreodată la licitație. Cu o valoare estimată între 20 și 30 de milioane de dolari, diamantul a avut până acum trei proprietari, iar specialiștii Casei Christie’s au aflat de existența lui acum 20 de ani, când au intermediat prima vânzare privată a nestematei.

Diamantul în formă de pară a fost extras dintr-o mină din Africa de Sud. O piatră de dimensiuni comparabile, 163,41 carate, a foat vândută tot de Casa Christie’s în 2017, pentru 33.701.000 dolari.
Cum The Rock este mult mai mare, probabil la fel va fi și prețul cu care va fi adjudecat.