FacebookTwitterLinkedIn

În ciuda sancţiunilor occidentale pe care le-a primit în urma invadării Ucrainei, Rusia, aproape că şi-a dublat veniturile obţinute din combustibili fosili, cel mai mare importator fiind Germania.

Rusia aproape şi-a dublat veniturile din vânzarea de combustibili fosili către UE în timpul celor două luni de război în Ucraina, beneficiind de creşterea preţurilor chiar dacă volumele au fost reduse în urma sancţiunilor impuse de statele occidentale.

Rusia a încasat aproximativ 62 de miliarde de euro din exporturile de petrol, gaze şi cărbune în cele două luni de la începutul invaziei din Ucraina, iar Germania este cel mai mare importator, potrivit unei analize asupra mişcărilor de transport maritim şi a mărfurilor realizată de Centrul de Cercetare privind Energia şi Aerul Curat („Centre for Research on Energy and Clean Air”- CREA), relatează The Guardian.

Pentru UE, importurile au fost în valoare de aproximativ 44 de miliarde de euro în ultimele două luni, comparativ cu aproximativ 140 de miliarde de euro pentru întreg anul trecut, sau aproximativ 12 miliarde de euro pe lună.

Studiul citat arată modul în care Rusia a continuat să beneficieze de pe urma hegemoniei sale în livrările de energie în Europa, chiar dacă statele occidentale au încercat din răsputeri să îl împiedice pe Vladimir Putin să folosească petrolul şi gazele ca armă economică.

Chiar dacă exporturile din Rusia au fost reduse din cauza războiului şi a sancţiunilor, supremaţia Moscovei în rolul de sursă de gaze a însemnat că întreruperea aprovizionării nu a cauzat decât creşterea preţurilor, care erau deja ridicate din cauza ofertei reduse, consecinţă a pandemiei de COVID-19.

Conform datelor CREA, transporturile de ţiţei din Rusia către porturile străine au scăzut cu 30% în primele trei săptămâni ale lunii aprilie, comparativ cu cifrele din ianuarie şi februarie, înainte de invazie, subliniază și news.ro.

Cu toate acestea, veniturile Rusiei cresc, datorită preţurilor mari la petrol şi gaze, finanţând direct guvernul rus prin intermediul companiilor de stat, în pofida sancţiunilor care vizează exportul.

Rusia a prins Uniunea Europeană într-o capcană, susțin specialiștii, care estimează că preţurile vor continua să crească şi mai mult în urma restricţiilor suplimentare.

„Exporturile de combustibili fosili sunt un element-cheie al regimului lui Putin şi al multor altor state incorecte. Importurile neîncetate de energie reprezintă lacunele majore ale sancţiunilor impuse Rusiei. Toţi cei care cumpără aceşti combustibili fosili sunt complici la încălcările îngrozitoare ale dreptului internaţional comise de armata rusă”, a afirmat Lauri Myllyvirta, analist principal al CREA.

Statisticile CREA demonstrează că Germania a fost cel mai mare importator în ultimele două luni, în ciuda declaraţiilor repetate ale guvernului că eliminarea dependenţei de petrolul rus este o prioritate.

Berlinul a plătit aproximativ 9 miliarde de euro pentru importuri în perioada respectivă. Italia şi Ţările de Jos au fost, de asemenea, importatori importanţi, cu aproximativ 6,8 miliarde de euro, respectiv 5,6 miliarde de euro.