Maşinile Tesla vor fi lansate luna viitoare pe piaţa din Arabia Saudită, conform unui anunţ postat pe site-ul producătorului american de vehicule electrice (EV).
Maşinile companiei lui Elon Musk se vând în alte ţări din Orientul Mijlociu dar nu în Arabia Saudită, cea mai mare piaţă din regiunea Golfului, arată Reuters și Agerpres.
La evenimentul care va avea loc în 10 aprilie la Riad vor fi prezentate vehicule electrice Tesla şi produse alimentate cu energie solară.
În 2023, publicaţia Wall Street Journal anunţa că Arabia Saudită este în stadiul iniţial al negocierilor cu Tesla pentru înfiinţarea unei fabrici în regat. Musk a dezminţit informaţiile.
Regatul încearcă să-şi diversifice economia, dependentă de petrol, iar Fondul său suveran de investiţii este investitor majoritar în Lucid Group, unul startup-urile EV care concurează cu Tesla.
Conform datelor datele Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), cota de piaţă a Tesla în Europa a continuat să se reducă în februarie, vânzările producătorului american de vehicule electrice (EV) au scăzut pentru a doua lună consecutiv, în pofida creşterii per ansamblu a înmatriculărilor EV pe continent.
Pe fondul intensificării concurenţei şi înaintea lansării noului SUV Model Y, vânzările companiei conduse de Elon Musk au scăzut în ritm anual cu 42,6% în perioada ianuarie – februarie în Europa.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.