FacebookTwitterLinkedIn

Tesla angajează un expert nordic în politici publice, în contextul în care conflictul gigantului american de vehicule electrice cu sindicatele din Europa de Nord nu dă semne de atenuare.

Compania şi membrii sindicatului suedez IF Metall au divergențe legate de refuzul Tesla de a semna contracte colective, un principiu cheie al cadrului relaţiilor de muncă din Suedia, transmite CNBC.

Sindicatele daneze, finlandeze şi norvegiene dintr-o serie de sectoare şi-au anunţat în ultimele săptămâni propriile măsuri pentru a presa Tesla să acorde drepturi de negociere colectivă personalului său suedez.

Mai multe fonduri de pensii şi-au abandonat, de asemenea, acţiunile Tesla din cauza refuzului companiei de a încheia acorduri cu sindicatele.

Potrivit unei postări de locuri de muncă pe site-ul Tesla, compania caută acum ”un director de politică publică şi dezvoltare a afacerilor nordice cu sediul în Stockholm sau Oslo”.

Săptămâna trecută, Sindicatul Muncitorilor din Transporturi din Suedia a declarat că va înceta colectarea deşeurilor la atelierele Tesla din ţară, alăturându-se lucrătorilor portuari, şoferilor de camioane, electricienilor, personalului pentru curăţenie şi lucrătorilor poştali.