Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Tereza Tranakas (Oxygen): „Brandurile sunt in standby și comunică cu multă grijă în această perioadă”

„Forbes România” adresează două întrebări oamenilor de marketing și publicitate pentru a evalua impactul epidemiei de coronavirus asupra industriei de comunicare din România.
Tereza_Tranakas

Tereza Tranakas, Managing Partner Oxygen

Forbes: În ce măsură epidemia de coronavirus va afecta industria de marketing și publicitate din România până la jumătatea acestui an?

Tereza Tranakas: Cu toții vom fi afectați. Economia locală și globală vor fi afectate. Implicit, repercusiunile se vor resimți în industria de marketing și publicitate în Romania și peste tot. Vom vedea cu siguranță scăderi la nivel de piață, pe măsura ce brandurile și companiile își reduc sau reprogramează activitățile de marketing și comunicare.

Majoritatea proiectelor importante s-au amânat pentru a doua jumătate a anului, iar bugetele încep să se reducă. Aș putea face o paralelă cu perioada de criză din 2008, deși am speranța că impactul nu va fi la fel de mare și pe o perioadă atât de lungă.

Evenimentele suferă cel mai mult, însă zona digitală și social media sunt canale preferate pentru etapa aceasta. Brandurile sunt in standby și comunică cu multă grijă în această perioadă.

Am încredere că vom depăși și această perioadă dificilă, și lucrurile vor intra încet pe făgașul lor.

Forbes: Cum apreciați comunicarea instituțiilor de stat cu populația de la începutul crizei în România?

Tereza Tranakas: Există comunicare constantă din partea autorităților (unele o fac mai bine decât altele), însă mi se pare că este o lipsă de coordonare între instituții. Totuși, este evident că se fac eforturi în acest sens. O mai mare cooperare cu mediul privat, care vine cu inițiative bune (vezi, de exemplu, Code for Romania). În China, de exemplu, companiile private au ajutat mult, atât în procesul de comunicare, cât și de susținere a statului, în lupta cu epidemia.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii