FacebookTwitterLinkedIn

Decizia Marii Britanii de suspendare a tratatului de extrădare presupune că dacă un cetățean aflat pe teritoriul Marii Britanii este suspectat de crimă în Hong Kong, acesta nu va mai fi extrădat automat în Hong Kong.

Decizia guvernului britanic vine pe fondul introducerii de către Beijing a controversatei legi a securității la sfârșitul lunii iunie, prin care locuitorii din Hong Kong ar putea fi deferiți justiției din China continentală.

Marea Britanie a „intervenit flagrant” în afacerile Chinei, a ripostat Liu Xiaoming, ambasadorul chinez la Londra, citat de BBC. „China nu a intervenit niciodată în afacerile interne ale Regatului Unit, iar Marea Britanie ar trebui să facă același lucru”. „marea Briatnie va suporta consecințele dacă va continua pe acest drum greșit” a mai spus Liu Xiaoming.

Tensiunile dintre cele două țări s-au amplificat în ultima perioadă. La începutul acestei luni, premierul Boris Johnson a anunțat că va da celor 3 milioane de rezidenți din Hong Kong posibilitatea de a solicita cetățenie britanică și de a se stabili în UK. Mai mult, Marea Britanie a scos China din ecuația rețelei naționale 5G.