FacebookTwitterLinkedIn

În iulie, cota de piață cumulată a celor 7 televiziuni care difuzează programe pentru copii și tineret, cuprinse în sistemul național de măsurare a audienței TV, a fost de 9,15% la nivel național, cu 0,6 puncte procentuale mai mare decât în luna iunie.

Cota de piață reprezintă numărul telespectatorilor care s-au uitat la o televiziune raportat la numărul total de telespectatatori din perioada respectivă (exprimat în procente).

Pentru nișa acestor televiziuni, înseamnă că 9,15% din totalul telespectatorilor din România, în cursul lunii iulie, au urmărit unul dintre cele șapte canale pentru copii. (Peste cota de piață a nișei televiziunilor de filme.)

La nivel urban, cota de piață a fost de 7,88%, în creștere cu 0,3 puncte procentuale față de luna precedentă.

Se constată că majorarea consumului a fost mai mare pe național, creștere care provine din mediul rural. În urban, vizionarea a fost aproape la nivelul lunii iunie.

La nivel național, cinci televiziuni de pe această nișă au înregistrat creșteri de audiență față de iunie: Disney Channel (plus 6.000 de telespectatori), Cartoon Network (5.000), Disney Junior (6.000), Boomerang (4.000) și Minimax (2.000). Nickelodeon și-a menținut audiența din iunie, în timp ce Nick JR a pierdut 5.000 de telespectatori.

În urban, doar Cartoon Network a câștigat 4.000 de persoane față de iunie, în timp ce restul televiziunilor fie și-au conservat ratingul general, fie au suferit pierderi minore Disney Junior (-1.000) și Nick JR (-1.000).