FacebookTwitterLinkedIn

Audiența generală a Pro TV a câștigat, în octombrie, circa 80.000 de persoane la nivel național, față de septembrie, ajungând la o medie de 647.000 de telespectatori pe minut (toată ziua), conform măsurătorilor Kantar Media Audiences, copyright: ARMADATA S.R.L. Este cea mai mare creștere de audiență din piața TV, în această lună.

Antena 1 a câștigat 51.000 la nivel național, având o medie de 414.000 telespectatori pe minut (toată ziua), a doua creștere de audiență de pe piața TV.

Kanal D a avut o creștere modestă de audiență, dar își păstrează poziția a treia în topul național, cu o medie de 330.000 telespectatori pe minut (toată ziua).

Postul public de televiziune TVR 1 a coborât pe poziția a 11-a în topul național, suferind o pierdere de 13.000 de persoane la nivel național. A avut o medie de 65.000 de telespectatori pe minut (toată ziua). Imediat sub TVR 1 se află TVR 2, cu o medie de 56.000 de telespectatori pe minut, în creștere cu 3.000 de persoane față de septembrie.

Televiziuni care au câștigat audiență în octombrie, la nivel național, față de septembrie: Antena 3 (10.000), Național TV (9.000), Prima TV (6.000), Pro 2 (6.000), Antena Stars (6.000), DigiSport 1 (1.000) și ProCinema (7.000).

Televiziuni care a pierdut audiență în octombrie, la nivel național, față de septembrie: România TV (-6.000), Realitatea TV (-9.000) și ETNO TV (-4.000).