● AXN Black va difuza din 9 octombrie „From Dusk Till Dawn” / „De la Apusul la Răsăritul Soarelui” (SUA, 2014, acțiune, horror), în fiecare joi, de la ora 23:00.
Noul serialul urmăreşte povestea spărgătorului de bănci Seth Gecko şi a violentului său frate, Richard „Richie” Gecko – urmăriţi de FBI şi de poliţişti texani. În timpul fugii lor către Mexic, Seth şi Richie îl întâlnesc pe fostul pastor Jacob Fuller, care este luat ostatic împreună cu familia sa. Hoţii folosesc rulota familiei pentru a trece graniţa, însă se abat de la drum într-un club de striptease, ocupat de vampiri.
Pentru a putea scăpa cu viaţă, cei doi trebuie să lupte cu vampirii până la ivirea zorilor.Nota serialului de pe IMDB este 7 (au votat peste 7.000 de utilizatori). Primul sezon are zece episoade a 45 de minute.
De asemenea, AXN Black va difuza și sezonul 2 din „No Limit”/„Fără Limite” (Franța, 2012, acțiune, aventură, dramă, thriller), în fiecare luni, din 13 octombrie, de la ora 22:55.
Vincent Liberati este pe urmele Mâinii Negre, o grupare care se ocupă cu traficul de diamante. Misiunea sa este îngreunată de către implicarea şefului grupării în atacul asupra liceului Lolei, pentru care Arthur este învinovăţit pe nedrept…
● AXN Spin va începe difuzarea unui serial nou din 21 octombrie, în fiecare marţi de la ora 22:00 – „Star Crossed” (SUA, 2014, romantic, SF)
Cele 13 episoade au o dura de 60 de minute fiecare. Media notelor acordate de 8.800 de utilizatori ai IMDB este 7,5.
Atunci când Emery Whitehill avea şase ani, o navă spaţială s-a prăbuşit în oraşul său şi l-a întâlnit pe Roman, un băieţel atrian înainte de a fi luat de autorităţi. După zece ani, cei doi sunt reuniţi atunci când primul grup de adolescenţi extratereştri se pregăteşte de liceu, într-un experiment menit să decidă dacă oamenii şi extratereştrii pot coexista paşnic. În mijlocul intrigilor dintre cele două specii, Emery şi Roman se îndrăgostesc unul de celălalt.
