Televiziunea programează scurtmetraje produse la nivel internațional, transmite 24 de ore pe zi, fiind împărţită în blocuri tematice.
„Shorts International îşi continuă lărgirea distribuţiei şi suntem foarte încântaţi de lansarea ShortsTV HD din România şi de parteneriatul cu UPC aflat în permanentă dezvoltare în Europa”, a declarat Alan Musa, Director General al Shorts International, EMEA.
Musa a adăugat: „Am făcut un angajament faţă de piaţa din România prin parteneriatele încheiate cu diverse festivaluri de film şi prin încercarea noastră de a identifica producţii locale de cea mai înaltă calitate. Aceste acţiuni reflectă încă o dată ambiţia nostră de a creşte brandul ShortsTV în România“.
Grila televiziunii include în luna mai un calup de scurtmetraje româneşti, având în prim-plan unele dintre cele mai bune filme scurte produse în România, care vor fi difuzate astfel la nivel internațional.
În plus, ShortsTV a lansat concursul internaţional „The Pitch” la Festivalul de Film NexT, de la începutul lunii aprilie 2014. Concursul a dat posibilitatea regizorilor români de scurtmetraje să aleagă ideea unui viitor film, cu șansa de a primi finanțare pentru producţia lui și difuzarea la nivel global prin intermediul televiziunii ShortsTV.
ShortsTV se distribuie în prezent în România, Olanda, Franța, Belgia, Africa de Est și Turcia, cu lansări programate în continuare pentru anul 2014.
Televiziunea ShortsHD aparține Shorts International (75%) din SUA unde este disponibilă în peste 20 de milioane de gospodării, prin intermediul distribuitorilor AT&T și DirectTV, și Chellomedia (25%).
Distribuția în România este realizată prin intermediul firmei Tematic, împreună cu televiziunile Chello Central Europe.
ShortsTV este o franciză deținută și operată de Shorts International (75%), compania lider în industria de divertisment de scurtmetraje, având cel mai mare catalog din lume dedicat filmelor de scurtmetraj, și Chellomedia (25%).
Shorts International operează, de asemenea, Shorts™, serviciu disponibil la cerere pe iTunes în magazinele de film din 54 de țări.
Compania are sediul central in Londra, Anglia, cu un birou în SUA în Los Angeles și este condusă de Carter Pilcher, Director Executiv. Shorts International este deţinută de Shorts Entertainment Holdings și Liberty Global Ventures.
UPC România operează rețele de cablu în 200 de oraşe din România unde are 1.188.300 de clienţi oferind servicii de distribuție TV, internet și telefonie.