Un număr de 124 de proiecte de educație, sănătate, mediu, dezvoltare, protecție socială și inovație au fost înscrise în programul Teimplici.ro anul acesta. În cadrul celei de-a treia ediții a programului, organizațiile non-guvernamentale au fost invitate să propună proiecte prin intermediul cărora nevoile comunităților sunt susținute cu ajutorul tehnologiei.
„De la lansare și până în prezent, peste 400 de proiecte au fost înscrise în programul Teimplici.ro, valoarea fondurilor oferite de Telekom pentru implementarea a 30 din acestea depășind 150.000 de euro. Aceste cifre arată angajamentul pe care ni l-am luat pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităților locale și preocuparea pe care Telekom o are în efortul de a sprijini implicarea cetățenilor în acest proces. Implementarea corectă a proiectelor câștigătoare ale ediției din acest an are potențialul de a aduce beneficii vizibile atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu”, spune Ruxandra Vodă, Director Comunicare al grupului de companii Telekom Romania.
Proiectele câștigătoare din acest an sunt: „Camera virtuală de integrare şi interacţiune socială (şcoală, grădiniţă) pentru copii – Oculus Rift”; „Amenajarea sălii multifuncționale în Școala Gimnazială Darko Jeno din localitatea Dalnic”; „Edulier – platforma online pentru implicarea comunităţii în sprijinul copiilor cu tulburări specifice de învăţare (TSI)”; „Wildlife Help”; „Terapia prin joacă cu ajutorul platformei MIRA destinată persoanelor cu dizabilităţi neuromotorii”; „Vocea Mea Spaţiul Meu”; „Camera senzorială pentru bebeluşii îndelung spitalizaţi”; „Conectivitate turistică prin dezvoltarea unei aplicații mobile în Colinele Transilvaniei”; “Întâlniri virtuale pentru viitorul meu”; „Internet la Sat”.