FacebookTwitterLinkedIn

Fondurile susțin extinderea proiectelor din Popești-Leordeni, inclusiv dezvoltarea ansamblului Biruinței 75, primul proiect proiectat la standard nZEB din portofoliul companiei.

tbi bank își extinde expunerea pe segmentul rezidențial și acordă o nouă finanțare de 4,4 milioane de euro companiei Ananda Residence Biruinței 9, parte a Ananda Group. Noua facilitate ridică valoarea totală a finanțărilor acordate grupului la 53,4 milioane de euro în cadrul parteneriatului început în 2023. În ultimii trei ani au fost acordate 24 de facilități pentru 20 de proiecte imobiliare, dintre care 41,8 milioane de euro au fost deja rambursate.

„Piața rezidențială traversează o etapă în care experiența dezvoltatorului, capacitatea de a livra proiectele și disciplina financiară devin tot mai importante. Vedem în continuare cerere pentru locuințe bine poziționate și pentru proiecte care răspund unor nevoi reale, însă dezvoltarea sănătoasă presupune finanțare adaptată fiecărei etape și parteneriate construite pe termen lung. Pentru noi, colaborarea cu Ananda Group reflectă exact acest model: susținerea unor dezvoltatori cu experiență, care cresc gradual și își duc proiectele la bun sfârșit.” – Alexandru Cosma, VP banking for Partners, tbi bank România

Ananda Group este activ în principal în București-Ilfov și Popești-Leordeni, unde a livrat peste 30 de proiecte rezidențiale și a generat venituri cumulate de aproximativ 200 de milioane de euro din 2018 până în prezent. În portofoliul finanțat de tbi bank se află proiecte precum 81 Residence și Ananda Residence Biruinței 9, ansambluri dezvoltate în sudul Capitalei care integrează soluții de eficiență energetică, inclusiv panouri fotovoltaice, încălzire prin pardoseală și infrastructură pentru mobilitate electrică. Primele locuințe din Biruinței 9 au fost deja livrate.

„Dezvoltarea rezidențială a intrat într-o etapă în care cumpărătorii sunt mai atenți la calitatea proiectului, la eficiența locuinței și la valoarea pe termen lung a investiției. Pentru noi, acest lucru înseamnă să construim mai riguros, să integrăm soluții care răspund noilor așteptări și să avem alături parteneri financiari care înțeleg ritmul și specificul fiecărei etape de dezvoltare. Colaborarea cu tbi bank ne-a oferit această flexibilitate și continuitate, contribuind la susținerea unui portofoliu pe care îl dezvoltăm gradual și responsabil.” – Attila Ivacson, CEO, Ananda Group

Noua finanțare vine într-un moment în care dezvoltatorul avansează și lucrările la Biruinței 75, proiect conceput conform standardului nZEB (nearly Zero Energy Building). Prima etapă a ansamblului include 267 de apartamente distribuite în patru blocuri cu regim de înălțime S+P+4E+5R.

La finalul lunii septembrie, compania a finalizat placa peste subsol pentru primul bloc, etapă care marchează trecerea la construcția nivelurilor supraterane și permite continuarea lucrărilor de structură. Dezvoltatorul estimează că primul obiectiv major este atingerea etajului al doilea până la finalul anului. Proiectul va integra soluții de eficiență energetică precum panouri fotovoltaice, pompe de căldură aer-apă, centrale în condensație și iluminat cu senzori în spațiile comune. Studiul energetic al proiectului indică un consum anual de energie primară sub pragul prevăzut pentru clădirile rezidențiale colective din zona climatică în care este amplasat proiectul, iar energia regenerabilă ar urma să acopere aproximativ 41% din consumul calculat.

Grupul a raportat în 2025 o cifră de afaceri consolidată de peste 265 milioane de lei, fiind unul dintre dezvoltatorii activi pe segmentul rezidențial middle-market din sudul Capitalei.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.