Pentru prima dată de la înfiinţarea Aeroportului Baia Mare și la solicitarea turiștilor, compania TAROM a introdus acum, de sărbătorile de iarnă, curse aeriene cu destinația București – Baia Mare și retur.
Dorin Buda, directorul Aeroportului Baia Mare: „Aceste zboruri în data de 23, 27 decembrie, respectiv 2/01/2023, vor fi operate cu aeronave mari, de Boeing 737.
Este o dorință mai veche a noastră, întrucât solicitările sunt foarte multe și încă cu două săptămâni înainte de operarea zborurilor, toate biletele companie TAROM sunt vândute.
Numărul turiștilor care ne vizitează în preajma sărbătorilor de iarnă este în număr tot mai mare, astfel încât dacă până acum operau zborurile București – Baia Mare și retur cu aeronave de capacitate maximă 72 de pasageri, de sărbători, aeronavele operate vor avea 180 de locuri”, conform RRA.
La sfârșitul acestui an, Aeroportul Internațional Baia Mare va ajunge la 75.000 de pasageri, depășind astfel aeroporturi mari, cu tradiție din țară.