FacebookTwitterLinkedIn

Cu un PIB pe cap de locuitor de 19.470 de dolari în anul 2022, Seychelles este cea mai prosperă națiune din Africa. 

Foarte dependentă de turism, economia arhipelagului rămâne extrem de vulnerabilă la perturbările globale care afectează sectorul, așa cum s-a întâmplat în timpul recesiunii din 2008-2009 și în pandemia Covid (când PIB-ul a scăzut cu aproape 8% în 2009 și, respectiv, în 2020). 

Pe locurile al 2-lea și al 3-lea se află Guineea Ecuatorială și Gabon, cu un PIB pe cap de locuitor între 10.000 și 11.000 de dolari în anul 2022, iar economiile lor beneficiază (și depind în mare măsură) de veniturile din petrol.

În urma loviturii de stat din Gabon care a vizat președintele Ali Bongo, aflat la putere de 14 ani și detronat recent, prețurile la petrol au crescut ușor, servind ca o rememorare a riscurilor geopolitice pentru piața mondială. 

Gazda summit-ului anual BRICS care a avut loc la finalul lunii august, Africa de Sud, se clasează pe locul al 6-lea, cu un PIB pe cap de locuitor de aproximativ 6.700 de dolari în anul 2022, după Mauritius (10.120 de dolari) și după Botswana(7.260 de dolari). 

Deși economiștii folosesc PIB-ul pe cap de locuitor pentru a compara nivelul de prosperitate a populațiilor în întreaga lume, acest indicator nu ia în considerare diferențele de venit care pot exista într-o țară și nici redistribuirea bogăției.

Sursă grafic: Statista

Cele mai puternice pașapoarte din Africa

Cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor din Africa, Seychelles deține și cel mai puternic pașaport de pe continent, urmat de Mauritius și de Africa de Sud. 

Indexul Henley Passport din 2023, publicat în iulie, clasifică pașapoartele în funcție de numărul destinațiilor pe care deținătorii acestora le pot accesa fără viză prealabilă. 

După cum arată următorul grafic, pregătit de Statista, cetățenii din Seychelles pot călători în 155 de destinații fără a avea nevoie de viză prealabilă. 

La nivel global, țara se află pe locul al 24-lea, la egalitate cu St. Kitts și Nevis din Caraibe. Mauritius ocupă locul al 29-leala nivel global și are acces în 148 de țări fără viză prealabilă, în timp ce Africa de Sud se află pe locul al 52-lea, având acces în 106 țări. 

În top zece se mai află Malawi, cu acces în 75 de destinații, și Tanzania, cu acces în 73 de destinații. 

La nivel mondial, Singapore a fost desemnată ca având cel mai puternic pașaport, oferind cetățenilor săi acces fără viză în 192 de țări. 

Din țările analizate în Henley Passport Index Afghanistan ocupă ultimul loc, cetățenilor săi fiindu-le permis să intre fără viză prealabilă  în doar 27 de destinații.

Sursă grafic: Statista