Peste 100 de refugiaţi ucraineni din Bucureşti vor participa vineri, 23 septembrie, la Târgul Locurilor de Muncă pentru Refugiaţi, organizat de AIDRom.
“La mai bine de 200 de zile de la izbucnirea războiului din Ucraina, Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom continuă susţinerea integrării refugiaţilor ucraineni. Locurile de muncă sunt ofertate de cinci angajatori din domeniile tehnic, HoReCa, producţie, dar şi de asociaţii şi companii private”, se menţionează în comunicatul citat de Agerpres.
Evenimentul, care va avea loc în amfiteatrul de la etajul 3 al Universităţii Hyperion (Calea Călăraşilor, nr.169, sector 3, Bucureşti), urmăreşte să îi ajute pe refugiaţii din Ucraina să facă un pas spre o viaţă mai bună, mai independentă şi mai liniştită.
Până acum, în cadrul proiectului AIDRom response to the Ukrainian humanitarian crisis sunt peste 1.500 de ucraineni care beneficiază de suport.