Cu alocări record, de 150 miliarde de lei pentru investiţii, şi reducerea deficitului la 7% din PIB, România are un buget care asigură plata salariilor şi pensiilor, îi ajută pe cei vulnerabili şi oferă fondurile necesare pentru dezvoltarea economiei şi comunităţilor locale, a declarat vineri ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.
Într-o postare pe Facebook, ministrul a caracterizat proiectul bugetului pentru 2025 prin trei cuvinte: “investiţii, echilibru şi cumpătare”, potrivit Agerpres.
Tanczos Barna spune că bugetul din acest an este începutul unei noi perioade, pentru că Guvernul are de rezolvat o serie de probleme structurale, trebuie să restabilească echilibrul bugetar şi să consolideze creşterea economică prin măsuri ferme şi implementate într-un ritm alert.
“Am construit bugetul pe trei piloni: un stat mai suplu, care reduce din propriile cheltuieli, dar nu reduce din pensii şi salarii; salariul mediu net va creşte peste limita inflaţiei, iar cei cu pensii mici vor primi ajutor; investiţii în economie la un nivel record, de 7,8% din PIB -cei 150 de miliarde de lei se vor regăsi în autostrăzi, spitale noi, programe de dezvoltare locală şi programe pentru IMM-uri; Fond Naţional de Solidaritate, la care va contribui şi Capitala. Pentru prima dată, repartizarea sumelor pentru unităţile administrativ-teritoriale se va baza pe datele recensământului, reflectând în mod real populaţia localităţilor”, a scris ministrul.
Ministerul Finanţelor a publicat joi noaptea proiectul de buget pentru acest an, construit pe o creştere economică de 2,5%, ceea ce duce valoarea Produsului Intern Brut la 1.912 miliarde de lei preţuri curente.
Inflaţia medie anuală pe care a fost calculat bugetul este de 4,4%.
Deficitul bugetar este estimat la 7,04% din PIB.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.