FacebookTwitterLinkedIn

Tanczos Barna: „Eu nu cred că sunt săraci cei care stau în staţiile de autobuze şi aşteaptă să vină autobuzul sau tramvaiul. Nu îi putem considera săraci pe cei care stau acolo. Problema este că se poate pune o amprentă greşită pe aceste categorii de cetăţeni din marile oraşe care sunt responsabili şi care aleg variante alternative pentru deplasarea cu maşina proprie.”

Ministrul Mediului a precizat că toate marile oraşe din România au o calitate slabă a aerului, cele mai poluate fiind Bucureşti, Braşov, Timişoara, Iaşi şi Cluj-Napoca.

Tanczos Barna: „Elementul-surpriză în acest an a fost Clujul, unde s-au văzut efectele măsurilor luate în ultimii ani. S-a văzut o îmbunătăţire a calităţii aerului. Eu înţeleg că măsurile luate de autorităţi sunt uneori nepopulare, dar alternativele nu există. Trendul este unul singur”, conform Agerpres.