Au avut un singur punct de plecare: TALENTUL. Însă ceea ce îi face cu adevărat speciali este puterea, ambiția, munca și determinarea cu care își duc pasiunea spre nivelul de excelență. Visează cu ochii deschiși și, în egală măsură, „se joacă” cu o seriozitate fantastică pentru împlinirea visurilor lor, care le aduc atâta bucurie în ochi. Aproape că știm deja unde îi vor duce aceste visuri: în vârf. de Mariana Robescu
Eduard Bogdan: „Dansul mi-a plăcut dintotdeauna!”

La vârsta de doar 10 ani, Eduard Bogdan a obținut locul al 3-lea la dans contemporan, în cadrul competiției Youth America Grand Prix, desfășurat la New York. Un rezultat care încununează talentul micului balerin. Cum își privește prezentul și viitorul, ne va spune în cele ce urmează.
„Numele meu este Eduard Bogdan, sunt elev în clasa a 4-a și urmez cursuri de balet și dans contemporan din 2020, la școala de dans „Dance Planet” din București. Am norocul să lucrez acolo cu profesoarele Oana Ioniță, Alina Radu și Magda Tomulescu, cărora le sunt recunoscător pentru tot ce m-au învățat.
Îmi place dansul dintotdeauna, dar, din clipa în care am văzut-o pe verișoara mea dansând, am știut că asta vreau și eu să fac. A fost un adevărat model pentru mine și continuă să fie…
Cu timpul, am participat la o serie de concursuri naționale și internaționale la care am urcat mereu pe podium. În decembrie 2023 am câștigat locul 1 la dans contemporan la cel mai prestigios concurs din Spania, lucru ce a făcut posibil să mă calific la finala mondială de la New York Youth America Grand Prix din luna aprilie a acesui an. Aici am obținut locul al 3-lea, de care sunt tare mândru.
Pentru viitor, voi continua cu dansul, deoarece familia mea îmi spune că talentul trebuie susținut cu multă muncă. Altfel nu pot ajunge la performanța la care visez.
În final, aș vrea să transmit tuturor să credeți mereu în voi, chiar dacă întotdeauna vor exista și piedici în drumul spre performanță! Și asta știu și simt deși am doar 10 ani!“
Maria Clara Postelnicu: „Am de oferit multă bucurie oamenilor“

Talentul și pasiunea pentru performanță nu cunosc vârste. O dovadă vie a acestui fapt este Maria Clara, o fetiță de doar 10 ani, care, prin fiecare notă cântată, ne amintește de puterea și frumusețea muzicii de a aduce oamenii împreună și de a crea emoții puternice și durabile.
Povestea ei începe așa: „Sunt Maria Clara Postelnicu și visul meu este să ajung pe cele mai mari scene ale lumii. Am cântat de curând în shwo-ul TV „Românii au talent“ și am cucerit inimile juraților și ale publicului. Am pășit pe scenă zâmbind și cu încredere. Ceea ce i-a uimit pe membrii juriului a fost, după spusele lor, maturitatea artistică, faptul că am îmbinat talentul vocal cu o prezentare scenică plină de sensibilitate, creând un spectacol care a fost atât o plăcere auditivă, cât și vizuală. Am transmis emoție și frumusețe și de aceea toți membrii juriului m-au felicitat.
Eu cred că vârsta nu este un obstacol în calea visurilor și că pasiunea, dedicarea și munca intensă fac orice posibil. Îmi doresc, cu toată modestia, să fiu o inspirație pentru alți copii de vârsta mea și pentru toți cei care cred în bucuria pe care ți-o dă orice pasiune artistică.
Sunt dovada vie că talentul și pasiunea nu cunosc limite de vârstă.
Așadar, vă invit să fiți alături de mine să mă urmăriți și vă promit că o să evoluez și sunt convinsă că o să aduc multă bucurie oamenilor cu vocea mea.”
Ana Maria Mărgean: „Vreau să împărtășesc emoții și să aduc bucurie”

Călătoria Anei Maria a început în România, unde a câștigat concursul „Românii au talent”. Cu ajutorul prietenelor sale, păpușile Lizzy și Nicole, a reușit să impresioneze publicul și jurații, câștigând inimile tuturor cu numerele sale de Solist/Ventriloc.
“Mă numesc Ana Maria Mărgean și în 2023 am participat la „America‘s Got Talent: All Stars“ în Los Angeles, Statele Unite, alături de 60 de talente internaționale. A fost o oportunitate imensă și am amintiri care îmi vor rămâne în suflet pentru totdeauna. La acest concurs m-am clasat pe locul 4 și acest lucru e dovada clară că talentul meu a fost apreciat și vocea mi-a fost ascultată de către publicul american și întreaga lume. Împreună cu idolul meu, Terry Fator (în calitate de Special Guest), am urcat pe scenă și am reușit să aducem bucurie și zâmbete publicului în marea Finală.
Am participat apoi la convenția ventrilocilor în Kentucky și am avut onoarea să interpretez un moment în cadrul “SUPER THURSDAY NIGHT SHOW”, alături de alți ventriloci celebri. Au urmat participări la un alt show TV în Amsterdam, Olanda, “Ranking The Talent”, prestația mea fiind cea mai populară on-line, cu peste 2 milioane de vizualizări.
În ciuda ascensiunii mele rapide ca artist, eu îmi doresc doar să rămân cu picioarele pe pământ, modestă, recunoscătoare pentru fiecare oportunitate și pentru fiecare persoană care mă apreciază și mă susține.
Pentru mine, ceea ce fac este un mod de a împărtăși emoții, de a inspira și de a aduce bucurie în viața celor din jur.
Miriam Andrieș: „Sigur o să mai auziți de mine!”

Miriam avea doar 8 ani în timpul pandemiei și împreună cu părinții a decis să urmeze cursuri de actorie. Fiind o perioadă plină de restricții, a început să facă un curs individual online la Kids Art Theater. Ce părea să fie o alegere de moment, a devenit o pasiune.
Iată povestea ei, care spune multe despre copiii care își descoperă talentele și reușesc să împace pasiunile de timp liber cu rigoarea pe care o impune școala.
„Mă numesc Miriam Andrieș și de 4 ani lucrez intens la visul meu de a deveni actriță. Dacă la început făceam jocuri și exerciții teatrale, acum am ajuns să studiez opera lui Cehov. Am evoluat atât de mult, încât Nina Zarechnaya este personajul cu care mă identific la doar 12 ani. Toată lumea mă felicită când interpretez acest rol, inclusiv membrii juriului de la concursurile de teatru la care am participat. La fiecare competiție am luat premii, atât cu roluri în registrul comic, dar și în cel dramatic. Interpretarea poeziei lui Topârceanu „În jurul unui divorț” mi-a adus premiul întâi la Festivalul de Teatru “Artistique Cup”, cât și ovațiile publicului. De asemenea, particip la emisiuni TV și țin discursuri despre menirea mea: aceea de a fi actriță. Îmi place să muncesc pentru visul meu și sunt conștientă că nimic nu este posibil fără școală. Mă bucur mult că sunt olimpică la română, fizică și geografie, materii care cer mult studiu și lecturi suplimentare. Citesc mult, învăț și, cu siguranță, o să mai auziți de mine, atunci când o să fiu o mare actriță.“
Aris Negoiță: „Mă bucur de tot ce-mi oferă copilăria

Deși are doar 13 ani, Aris are în spate câțiva ani de muncă și reușite în dans. A participat la multe concursuri naționale și internaționale, unde a câștigat numeroase premii I și titluri importante, cum ar fi cel de Campion Mondial și Campion European, creându-și propriile coregrafii.
Dar iată cum se prezintă el însuși: „Sunt Aris Negoiță și pasiunea mea este dansul. De 4 ani, pe lângă dans, cânt, dublez voci ale personajelor de filme de animație și nu numai. Practic lupte libere, MMA, box, kick box, Brazilian jiu-jitsu, fotbal și sunt Campion Național la informatică. Învăț la Colegiul Național de Muzică George Enescu, unde studiez pianul și violoncelul, și sunt mândru că am reușit să termin anul școlar 2023 cu media generală 10.
Încă de la 5 ani m-am dedicat dansului. Pasiunea și dedicarea mea m-au adus pe primele locuri la concursuri. Printre reușitele mele amintesc participarea la „ Românii au talent”, unde am obținut Golden Buzz-ul și locul 2 în finala acestui show TV.
Dar ceea ce mi-am dorit mereu a fost să experimentez cât mai multe și să îmi dezvolt abilitățile de dansator și coregraf. Am fost în tabere și la concursuri în Italia, Franța Polonia, Bulgaria, Luxemburg, Grecia, Turcia, urmând cursuri de dans, chiar și câte 7 ore pe zi, alături de coregrafi renumiți.
Am reușit, cu multă muncă și pasiune, să-mi îndeplinesc obiectivele. Și munca m-a răsplătit de fiecare dată. La doar 12 ani am avut deja 3 proiecte (videoclipuri ) în care am creat coregrafiile atât pentru dansatori, cât și pentru artiști. Dar îmi mai place să fiu MC la petreceri pentru copii, îmi place foarte mult să comunic cu ei, să ne jucăm, să dansăm împreună. La urma urmei, încă sunt copil și vreau să mă bucur de tot ce oferă copilăria.“