FacebookTwitterLinkedIn

Guvernul din Taiwan a condamnat vineri Republica Populară Chineză pentru faptul că utilizează Jocurilor Olimpice de iarnă ca pe un instrument de propagandă menit să îi promoveze pretențiile teritoriale asupra insulei.

China continuă să considere Taiwanul ca fiind parte a propriului său teritoriu. Acum aproximativ șapte decenii, Taiwan era parte integrată a Chinei, însă aceasta se rupe de statul mamă începând cu anul 1949, pe fondul unui război civil care s-a soldat cu înfrângerea forțelor naționaliste de cele comuniste. Astfel, naționaliștii au ocupat de atunci Taiwanul (contrar voinței comuniștilor), transformând provincia chineză într-un stat independent, în timp ce comuniștii au preluat controlul asupra teritoriului mamă, formând China pe care o cunoaștem astăzi.

China își continuă eforturile de a limita participarea internațională a Taiwanului pentru a o forța să accepte conducerea guvernului de la Beijingului.

Joi, Yan Jiarong, purtătorul de cuvânt al Jocurilor de la Beijing, a declarat că „există o singură China”. Prin această afirmație, acesta făcea o referire directă la îndelungata poziție a țării conform căreia Taiwanul aparține Chinei.

Ministerul de Externe din Taiwan a transmis că Yan Jiarong a „folosit evenimentul pentru a promova o propagandă politică necorespunzătoare”, denunțând acțiuni contrare Cartei Jocurilor Olimpice care prevede, printre altele, nepolitizarea jocurilor.

Thomas Bach, președintele Comitetului Olimpic Internațional (CIO), a declarat că, la finalul conferinței de presă, acesta a vorbit cu organizatorii Jocurilor Olimpice de la Beijing despre afirmațiile propagandiste și atitudinea neconformă.

Bach a adăugat că atât organizatorii, cât și CIO și-au reafirmat angajamentul de a păstra neutralitatea politică, conform prevederilor impuse Carta Jocurilor Olimpice, transmite Reuters. Organizatorii chinezi au răspuns că Jocurile Olimpice de la Beijing respectă atât prevederile Contractului Orașului gazdă, cât și pe cele ale Cartei Olimpice, opunându-se politizării sportului.

Taiwan a participat la Jocurile de la Beijing, cu patru atleți, după ce oficialii taiwanezi au primit „mai multe notificări” din partea CIO pentru a participa atât la ceremoniile de deschidere, cât și la cele de închidere.