TAG, producător român de uniforme medicale, care operează o rețea de magazine de tehnică medicală, a încheiat anul 2025 cu 140 de noi parteneriate cu spitale și clinici din România.
Evoluția are loc într-un an marcat de cele mai mari investiții realizate de companie de la înființare și de o strategie axată pe consolidare operațională pe termen mediu.
Comparativ cu 2024, numărul parteneriatelor a crescut cu aproximativ 20%, într-un context în care furnizorii din zona medicală sunt evaluați tot mai mult în funcție de predictibilitate și continuitate.
„2025 a fost anul în care TAG a ales să investească înainte de a accelera dezvoltarea comercială. Investițiile în rețeaua de magazine și în producție au fost gândite pentru a susține relații comerciale stabile cu spitale și clinici, nu creșteri conjuncturale. Am construit infrastructura și capacitatea de livrare înainte de a extinde parteneriatele, iar acest lucru ne-a permis să răspundem predictibil cerințelor pieței”, spune Adrian Pătru, CEO TAG.
Din totalul parteneriatelor încheiate în 2025, aproximativ 20% au fost realizate cu instituții din sectorul public, pondere similară cu cea din anii anteriori. Deși colaborările din mediul privat au rămas dominante, menținerea unei prezențe constante în sectorul public este considerată strategică, în vederea diversificării bazei de clienți și a reducerii dependenței de un singur tip de contractare.
În paralel cu extinderea portofoliului de parteneriate, TAG derulează în prezent un program de investiții de peste 1 milion de euro, bani alocați pentru modernizarea și extinderea rețelei de magazine de tehnică medicală, bugetul incluzând reamenajarea spațiilor, implementarea unui nou concept de expunere și digitalizarea operațiunilor. Rețeaua TAG numără în prezent 35 de magazine la nivel național, iar compania are în plan deschiderea a două noi unități, la Sibiu și Cluj.
Separat, TAG a investit 250.000 de euro în dezvoltarea unei noi colecții de uniforme medicale, produsă integral în România, în fabrica proprie.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.