FacebookTwitterLinkedIn

Testele au fost realizate de SGS, una dintre cele mai importante companii globale de certificare, rezultatele indicând o eficiență antibacteriană semnificativă, inclusiv după 20 de spălări, cu validare împotriva Staphylococcus aureus, potrivit datelor companiei.

Producătorul român de uniforme medicale cu peste 20 de ani de experiență, lansează prima gamă de uniforme antibacteriene realizate integral în România, în urma unei investiții de 2 milioane de euro în dezvoltarea de țesături, testare internațională și optimizarea proceselor de producție. Noua linie, IQ Medical Line by TAG, include două colecții concepute pentru siguranță, confort și utilizare intensivă în mediile clinice.

„Am lucrat aproximativ 18 luni la dezvoltarea acestor materiale, pentru a găsi echilibrul corect între eficiența antibacteriană, rezistență în timp la spălare industrială, și confort în utilizare. Prin această lansare, aducem în producția locală un standard asociat până acum, în principal, marilor producători internaționali și consolidăm direcția TAG de a investi constant în dezvoltarea unor produse actuale, relevante și competitive la nivel global.”- Adrian Pătru, CEO TAG

Țesăturile beneficiază de tratament antibacterian testat conform ISO 20743:2021, standard internațional care stabilește metodele de evaluare a proprietăților antibacteriene ale produselor textile.

TAG este un producător român de uniforme medicale, cu peste 20 de ani de experiență, fabrică proprie în București și o rețea de 35 de magazine lângă marile spitale. Compania combină producția locală cu standarde internaționale și distribuie în România câteva branduri globale.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.