System Innovation România a estimat o creştere cu 40% a cifrei de afaceri pentru anul 2021, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2019.
”2021 a fost un an cu o evoluţie peste aşteptări. Am crescut cifra de afaceri cu 40%, dar mai important este că am consolidat activitatea şi am făcut un pas important pe un segment de piaţă superior. Dezvoltările aduse de SAP sistemului ERP SAP Business One împreună cu modulele verticale, pe care le avem în portofoliu, ne-au permis derularea unor proiecte complexe, la clienţi foarte mari. Astfel, valoarea medie a unui proiect a crescut cu cca 30% și practic am generat venituri mai mari, fără să creștem proporţional baza de clienţi. Am livrat mai multă consultanță, mai multe module și mai multe funcţionalităţi. Un alt aspect conturat anul trecut este şi extinderea unor proiecte existente la filiale ale clienţilor din ţara sau străinătate,” a declarat Ciprian Condur, Managing Partner al System Innovation România.
Pentru 2022, obiectivul financiar al System Innovation România vizează o creştere de cel puţin 20%. Numeroase proiecte au ajuns la maturitate şi au nevoie de un upgrade al proceselor de business. Totodată, compania îşi va concentra resursele pe susţinerea clienţilor în depăşirea noilor cerinţe legislative, precum raportarea în format SAFT-T și facturarea electronică.
System Innovation România se alinieaza strategiei SAP de orientare pe cloud şi va adopta, în acest an, o serie de soluţii specifice. De asemenea, în 2022, compania va continua să-și extindă oferta de servicii Business Intelligence, bazate pe tehnologia producatorului Qlik, pentru companii mici si mijlocii.