Mii de oameni au protestat sâmbătă la Paris și în alte orașe franceze împotriva unui permis obligatoriu de sănătate pentru coronavirus ce este necesar la intrarea într-o gamă largă de locuri publice. Acest permis a fost introdus de guvern pentru a ajuta în lupta împotriva unui al patrulea val de infecții, transmite Reuters.
Este al treilea weekend consecutiv în care oamenii au ieșit în stradă pentru a se opune noilor măsuri anti-COVID-19 ale președintelui Emmanuel Macron.
Un oficial al ministerului de interne francez a declarat că 204.090 de persoane au manifestat în toată Franța, dintre care 14.250 doar la Paris. Această cifră este cu aproximativ 40.000 mai mare decât săptămâna trecută.
Până la introducerea acestei legi era interzisă intrarea celor care merg la muzee, cinematografe sau piscine dacă nu prezentau permisul de sănătate care arată că au fost vaccinați împotriva COVID-19 sau au avut un test negativ recent.