FacebookTwitterLinkedIn

Costică Mișaca, Director ESG, Sphera Franchise Group

Pentru Sphera Franchise Group, sustenabilitatea nu mai este de mult o simplă componentă în strategia de business. Integrată în toate activitățile Grupului, devine un motor de creștere și diferențiere, demonstrând că principiile ESG și performanța financiară merg mână în mână.

Care este rolul sustenabilității în evoluția businessului Sphera Franchise Group?

Sustenabilitatea a fost dintotdeauna parte din noi. Desfășurăm proiecte de responsabilitate socială de peste 15 ani, realizăm rapoarte de sustenabilitate din 2018, am înlocuit încă din 2019 paiele din plastic și utilizăm ambalaje pe bază de hârtie și carton provenite exclusiv din păduri gestionate sustenabil și/sau din surse reciclate. Am donat peste 28 tone de produse prin programul nostru de reducere a rispiei alimentare și sprijinire a persoanelor vulnerabile, Harvest. Am fost de multe ori pionieri în sectorul nostru și chiar în România și continuăm să fim un exemplu de bune practici.

Astfel de proiecte, acțiuni și măsuri au venit în mod natural, deoarece, în viziunea noastră, excelența operațională și responsabilitatea corporativă se potențează reciproc. O strategie ESG sănătoasă  nu doar reduce impactul negativ asupra mediului, îmbunătățește calitatea vieții angajaților și a comunităților și sprijină economia locală, ci are efecte benefice și în business. Credem că fiecare acțiune sustenabilă a contribuit la consolidarea poziției noastre de lider în foodservice și la crearea de valoare pentru toți stakeholderii noștri, aducând eficiență operațională, sporind reputația și atrăgând clienți și investitori preocupați de impactul asupra mediului și de responsabilitate socială.

Privind către ultimul an (2023), cum arată harta Grupului în ceea ce privește progresele businessului pe acestă zonă?

În 2023, am continuat să facem progrese. Am redus cu 10% emisiile de Gaze cu Efect de Seră din Domeniul 1 și cu 5% din Domeniul 2, comparativ cu anul precedent. Toate restaurantele noastre sunt acum echipate cu iluminat 100% eficient energetic (LED), ceea ce a adus o reducere a consumului de energie electrică cu 3,63% față de 2022. 80% din achizițiile noastre din România și Republica Moldova au fost realizate de la furnizori autohtoni, susținând astfel economia locală. Toți furnizorii de carne de pui au fost auditați, pentru a verifica respectarea standardelor de bunăstare animală. Ne-am angajat și în proiecte sociale, donând 5 tone de alimente și sprijinind comunitățile vulnerabile cu peste 1 milion de lei, în cadrul platformei noastre de CSR, Meniul Zilei de Mâine.

Resursa umană rămâne o prioritate pentru noi, astfel că am investit în multiple programe de formare pentru angajați. De asemenea, suntem un bun exemplu pentru întreaga industrie inclusiv în ceea ce privește diversitatea și incluziunea, deoarece avem peste 30 de naționalități în rândul colegilor noștri, iar plaja de vârstă se întinde de la 16 la 73 de ani. În plus, femeile ocupă aproape 65% din pozițiile de management.

Ce înseamnă o redefinire a conceptului sustenabilității pentru Sphera Franchise Group?

Redefinirea sustenabilității înseamnă o recalibrare a modelului nostru de business. În mod formal, acum, nu mai privim sustenabilitatea ca o inițiativă separată, ci parte din ADN-ul Grupului, unde deciziile sunt evaluate și prin prisma impactului social și de mediu, pe lângă cel economic.

Această abordare transformă provocările ESG în catalizatori pentru inovație și creștere. De exemplu, auditarea riguroasă a furnizorilor pentru bunăstarea animalelor nu doar îmbunătățește calitatea produselor noastre, ci și consolidează lanțurile de aprovizionare, reducând riscurile operaționale. Similar, promovarea diversității și incluziunii în echipa noastră stimulează creativitatea și adaptabilitatea, esențiale într-un mediu de business în continuă schimbare.

Implementarea măsurilor de eficiență energetică arată clar cum sustenabilitatea și performanța financiară merg mână în mână. Reducerea consumului de energie nu doar ajută la scăderea amprentei noastre de carbon, dar și optimizează cheltuielile operaționale.

În esență, redefinirea sustenabilității înseamnă, pentru noi, anticiparea și modelarea viitorului industriei. Prin stabilirea unor noi standarde, răspundem așteptărilor actuale ale societății, dar ne și creăm un avantaj competitiv durabil. Această abordare proactivă ne permite să navigăm mai eficient în peisajul complex al reglementărilor în schimbare și să captăm oportunități emergente de piață.

Care sunt planurile de viitor cu privire la proiectele Grupului în acest domeniu?

Planurile reflectă atât angajamentul nostru pentru un viitor mai sustenabil, cât și tendințele industriei de food service. În contextul unei dinamici accelerate a pieței locale a restaurantelor cu servire rapidă  (creștere  cu o rată anuală compusă de 10%, pentru perioada 2023-2028), este esențial să  rămânem pionieri inclusiv în în adoptarea practicilor sustenabile, setând noi standarde.

În perioada următoare, vom continua inițiativele pe patru piloni: mediu, business, produse și oameni și comunități.

În ceea ce privește mediul, ne angajăm să extindem utilizarea energiei verzi și să reducem emisiile de carbon. Ne concentrăm pe implementarea unor programe de reciclare și reutilizare, în concordanță cu tendințele din industrie de a reduce ambalajele de unică folosință și de a adopta opțiuni din surse regenerabile sau materiale reciclate. Colaborarea strânsă cu furnizorii și auditurile riguroase asigură respectarea celor mai înalte standarde de sustenabilitate și etică de-a lungul întregului lanț de aprovizionare.

Referitor la cultura organizațională, vom continua să fim un model de diversitate și incluziune. Investițiile în dezvoltarea angajaților prin programe de formare și promovare internă vor rămâne o prioritate, reflectând necesitatea de a cultiva și reține talentele într-o piață a muncii din ce în ce mai competitivă. Pe plan social, angajamentul nostru față de comunitățile locale se va manifesta prin proiecte extinse de responsabilitate socială și educație, contribuind la crearea unei societăți mai echitabile și sustenabile.

Aceste inițiative nu sunt doar răspunsuri la tendințele pieței, ci reprezintă angajamentul nostru față de un viitor sustenabil. Prin implementarea acestor planuri, ne propunem să valorificăm oportunitățile oferite de creșterea pieței, asigurându-ne, în același timp, că ne dezvoltăm responsabil și durabil.