„Sunt ceea ce am învățat să fiu” face o paralelă între copiii cu șansă la educație și copiii fără această șansă și cum evoluează ei – sau nu – peste ani, reprezentând un semnal de alarmă pentru societatea românească și consecințele ignorării problemelor cu care ne confruntăm.
Fiecare copil prezentat în documentar a fost filmat la un interval de 7 ani distanță, pentru a demonstra cum educația în mediile defavorizate schimbă destine în bine și cum poziția copiilor care au șansa la educație se schimbă sub influența societății în care trăiesc, a prietenilor, iar sensibilitatea lor față de cazurile unor copii sărmani scade.
Documentarul a fost declarat câștigător la cea de a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Cult din Calcutta, India și a primit distincția Award of Recognition: Documentary Feature, la Festivalul Accolade Global Film Competition, desfășurat în luna mai 2018.
„Sunt ceea ce am învățat să fiu” este regizat de Adela Vrînceanu-Celebidachi, în colaborare cu Liviu Stanciu, și va fi difuzat pe Kanal D, pe 24 iunie 2018, ora 15:30.