FacebookTwitterLinkedIn

Vineri, 15 august 2025, preşedintele american, Donald Trump, se întâlneşte, în Alaska, cu omologul său rus, Vladimir Putin, în cadrul unui prim summit SUA-Rusia, ce are loc după invazia Rusiei în Ucraina, în 2022.

Donald Trump, a anunţat, la 8 august 2025, pe reţeaua sa Truth Social, că „mult aşteptata întâlnire” cu omologul său rus, Vladimir Putin, va avea loc pe 15 august 2025, în statul american Alaska (nord-vest).

Preşedintele american, care a promis în repetate rânduri că va pune capăt războiului din Ucraina, a vorbit cu omologul său rus de mai multe ori la telefon în ultimele luni, dar nu l-a mai întâlnit personal de când s-a întors la Casa Albă în al doilea mandat, conform AFP.

La rândul său, Kremlinul a confirmat, în 9 august, că preşedintele rus, Vladimir Putin, se va întâlni în Alaska cu omologul său american, descriind alegerea locului pentru întrevedere ca fiind „destul de logică”.

„Rusia şi Statele Unite sunt vecini apropiaţi, cu o graniţă comună”, a explicat consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Uşakov, citat de agenţiile de presă ruseşti, precizând că Moscova l-a invitat pe Trump să viziteze Rusia după summit, conform Agerpres.

 Cel mai recent summit SUA-Rusia a avut loc în 16 iunie 2021, la Geneva, unde Vladimir Putin s-a întâlnit cu Joe Biden.

De asemenea, Donald Trump s-a mai întâlnit cu preşedintele Putin la 16 iulie 2018, la Helsinki, în cadrul primului său mandat de preşedinte al SUA.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.