Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a lansat marți un nou discurs critic la adresa aliaților europeni din NATO, acuzând Italia, Germania și Franța că au refuzat să sprijine Washingtonul în timpul conflictului cu Iranul.
Declarațiile au fost făcute la sosirea sa la summitul Alianței Nord-Atlantice de la Ankara, unde liderul american s-a întâlnit cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan.
Trump s-a declarat „foarte dezamăgit” de NATO și a sugerat că ar fi putut chiar să nu participe la reuniune dacă aceasta nu s-ar fi desfășurat în Turcia. Liderul de la Casa Albă a afirmat că le-a cerut sprijin aliaților europeni în războiul împotriva Iranului, însă a primit refuzuri din partea Italiei, Germaniei și Franței.
„Italia ne-a refuzat, Germania ne-a refuzat și Franța ne-a refuzat. Este în regulă, dar de ce noi cheltuim sute de miliarde de dolari, iar ei nu sunt acolo pentru noi?”, a declarat Trump, reluând criticile privind nivelul contribuțiilor europene la securitatea comună.
Președintele american a reiterat astfel una dintre temele centrale ale mandatului său, susținând că aliații europeni depind excesiv de protecția militară oferită de Statele Unite și nu își asumă o parte echitabilă din povara apărării colective.
În contrast cu criticile adresate partenerilor europeni, Trump l-a elogiat pe Erdogan, despre care a spus că are „o relație foarte specială” cu el, bazată pe „o chimie care funcționează”. Liderul american a apreciat că Turcia „a fost în multe privințe mult mai loială decât alte țări”.
Totodată, Trump a confirmat că administrația sa analizează posibilitatea autorizării vânzării de avioane de luptă Lockheed Martin F-35 Lightning II către Turcia, după ce Ankara a fost exclusă din program în 2020 din cauza achiziției sistemelor rusești S-400 Triumf. O eventuală decizie favorabilă ar putea genera noi tensiuni în regiune, în condițiile în care Israelul s-a pronunțat public împotriva unei astfel de tranzacții.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.