FacebookTwitterLinkedIn

Dacă în alți ani tema principală a PROIECTULUI EDITORIAL SPECIAL AL FORBES ROMÂNIA viza obiceiurile și destinațiile de vacanță, anul acesta i-am provocat pe cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din punct de vedere economic și social, deși pentru cei mai mulți dintre noi ar fi trebuit să fie o așteptată revenire la (noua) normalitate.

Va intra afacerea Dvs. în vacanță în această perioadă? Sau nu mai este vremea de „vacanțe” în contextul geopolitic, economic și social în care ne aflăm?

Afacerea nu intră niciodată în vacanță, însă oamenii au nevoie de împlinire atât pe plan profesional, cât și personal. Astfel, ne vor preocupa totodată investițiile realizate și activitățile profesionale, dar și timpul petrecut relaxându-ne împreună cu oameni dragi, pe care îi apreciem.

Cele mai întâlnite teme în discuțiile pe care redactorii Forbes România le-au avut de-a lungul acestui an au vizat creșterea inflației, războiul din Ucraina, pandemia, problemele din lanțurile de aprovizionare, lipsa forței de muncă, creșterea explozivă a prețurilor la utilități. Care sunt preocupările Dvs. în următoarea perioadă?

Toate cele menționate fac parte din modul în care se transformă și evoluează realitatea pe care o trăim. Preocuparea noastră a fost dintotdeauna să deservim nevoile investitorilor noștri și a startup-urilor cu care intrăm în contact, în orice context. Așadar, rămânem deschiși față de tot ce se întâmplă și continuăm să lucrăm cu clienții și partenerii pentru a crea valoare în ecosistemul startup, cel mai bine potrivit pentru a aduce transformări radicale și pe termen lung în orice nou context. 

Ce vă îngrijorează, pentru perioada următoare, în domeniul/sectorul în care activați?

Faptul că se întrevede o restrângere a nivelului investițiilor în perioada următoare ne încurajează să fim cu atât mai perseverenți în ceea ce ne-am propus: identificarea celor mai bune oportunități de investiții pentru oamenii care dispun atât de resurse financiare, cât și de expertiza necesară pentru a facilita succesul startup-urilor.

Cum arată planurile Dvs. de business pentru finalul acestui an? Dar pentru 2023?

Am ajustat cifrele astfel încât pe termen scurt să reflectăm așteptările de restrângere a activității investiționale în general, dar avem încredere în posibilitatea de redresare în 2023.