FacebookTwitterLinkedIn

Considerat cel mai scump din lume, restaurantul Sublimotion din Ibiza împlinește zece ani de la inaugurare. Cu 12 locuri la o masă unde preparatele sunt servite ca parte a unui spectacol în care oaspeții sunt vedetele de pe scenă, Sublimotion a dus la următorul nivel plăcerea de a lua cina în familie sau în compania prietenilor. Revista Forbes Life a stat de vorbă, în exclusivitate pentru România, cu Eduardo Gonzáles, antreprenor cu experiență extinsă în organizarea de evenimente de mari dimensiuni, partenerul lui chef Paco Roncero la Sublimotion și omul responsabil cu spectacolul.

La Sublimotion ați reinventat clasica noțiune de „dinner and a show”. Ce are prioritate, mâncarea sau spectacolul?
Mâncarea, desigur. Intenția noastră sinceră este de a maximiza plăcerea de a sta în jurul unei mese și a servi cina printr-o punere în scenă unică. Este un spectacol care îi transportă pe comeseni într-o lume onirică și imersivă.

Eduardo Gonzáles

De ce este nevoie de sublimul spectacol de la Sublimotion? Au apus vremurile în care mâncarea bună era un motiv suficient pentru a trece pragul unui restaurant? Ce s-a schimbat?
Să servești o masă bună în compania prietenilor și a familiei este una dintre cele mai plăcute experiențe din câte există. Continuăm să facem asta la aniversări sau cu alte ocazii deosebite, dar am realizat că masa este cel mai bun pretext pentru a trăi o experiență aparte, iar tehnologia ne ajută să maximizăm momentele speciale din viața noastră, fără a le altera.

Fiindcă ați menționat tehnologia – folosiți tehnologie de ultimă oră pentru a crea un ambient ieșit din comun, în care oaspeții savurează preparatele haute cuisine. Ce anume face ca show-ul de la Sublimotion să fie atât de special?
Combinăm tehnologia de ultimă oră cu sistemele clasice folosite atât în teatru, cât și în organizarea de spectacole. Prin intermediul realității virtuale, servești masa în compania prietenilor în metavers, în timp ce scripeți sau motoare clasice acționează decorurile sau cortinele. Cred însă că lucrul cel mai important este ritmul pe care am reușit să-l obținem în The Room (în restaurant, n. r.) – două ore și jumătate de spectacol care trec cât ai clipi… E greu de explicat, este o experiență pe care trebuie s-o încercați.

Să le spunem cititorilor noștri cum ați ajuns să faceți asta, dați-ne câteva detalii despre backgroundul dvs. ca organizator de evenimente de mari dimensiuni.
Mă ocup de organizarea de spectacole și evenimente exclusive de 25 de ani. Am înființat agenția Vega Factory în 2001 și de atunci am organizat mai mult de 500 de evenimente pentru branduri renumite, instituții, celebrități, case regale etc. Am inaugurat clădiri emblematice, am produs festivaluri de muzică importante… Am făcut prezentări și am organizat întâlniri ale acționarilor pentru companii multinaționale, ne-am ocupat de petrecerile private ale aristocrației europene și de gale caritabile găzduite de celebrități internaționale. Dar, fără îndoială, Sublimotion este cel mai complex și avansat proiect din cariera mea.

Credeți că ați fi putut dezvolta acest concept cu oricare alt chef cu stele Michelin? Când nu sunt capricioși, unii dintre chefs sunt foarte posesivi în privința muncii lor. Însă chef  Paco are un atu în plus – pasiunea pentru tehnologie. Acest lucru îl face să fie unic și totodată ideal pentru Sublimotion?
Sublimotion s-a născut în atelierul lui Paco Roncero în 2012. Acolo, ambele echipe, și cea gastronomică, și cea care se ocupa de partea de creație a spectacolului, s-au întâlnit pentru a lucra la proiectul Sublimotion. Interesul lui Paco în tehnologie a fost decisiv pentru dezvoltarea conceptului. După 12 ani, cele două echipe s-au contopit. Astăzi, continuăm să lucrăm și să evoluăm împreună și sperăm s-o ținem așa multă vreme.

Masa de la Sublimotion are 12 locuri, un număr biblic, iar prețul unui loc este de 1.600 de dolari. Înțeleg că vorbim despre exclusivitate, dar afacerea nu are de suferit? Numărul limitat de locuri nu limitează businessul?
Experiența Sublimotion poate fi pusă în scenă doar pentru maximum 12 persoane. Sincronizarea dintre spectacol și servire este de un asemenea nivel încât este imposibil de realizat pentru un număr mai mare de oaspeți. Avem un spațiu de 350 metri pătrați și o echipă de 25 de oameni care sunt implicați în realizarea fiecărei cine-spectacol. Exclusivitatea este ADN-ul Sublimotion, un produs de calitate maximă prezentat într-un cadru spectaculos. De aici prețul mare care face ca toată această desfășurare să fie profitabilă.

Cât de greu este să obții un loc la masă? Să spunem că un om de afaceri vrea să-și invite partenerii într-o seară la Sublimotion – poate rezerva toate locurile?
Se poate rezerva un singur loc sau toată masa. În cazul din urmă, dacă vrei o cină privată cu familia, prietenii sau clienții, recomandarea mea e să faci rezervare cu minimum două luni înainte.

Ce urmează? Care ar fi posibilele direcții de creștere pentru Sublimotion? O rețea de restaurante pop-up, o franșiză?
Anul acesta aniversăm zece ani de când am inaugurat restaurantul din Ibiza. Am avut două locații pop-up de succes în Arabia Saudită și Dubai. Avem de-a face cu un produs matur și deja lucrăm la expansiunea brandului sub formă de franșiză în câteva orașe-cheie. Cât de curând, veți putea face rezervări la Sublimotion în New York, Las Vegas și Miami.