
Printre atacurile cibernetice din Rusia s-ar găsi și tentative de perturbare a Olimpiadei şi a Jocurilor Paralimpice programate să aibă loc anul viitor la Tokyo, transmite Reuters.
Oficiali britanici şi americani au afirmat că atacurile au fost efectuate de Unitatea 74455 a agenţiei de spionaj militar GRU a Rusiei, cunoscută şi că Centrul Principal pentru Tehnologii Speciale, scrie news.ro.
Departamentul de Justiţie al SUA afirmă că şase membri ai unităţii respective au jucat roluri majore în atacarea unor ţinte de la Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice la alegerile franceze din 2017. Acuzaţiile acoperă activităţi cibernetice maliţioase desfăşurate în perioada 2015-2019.
Oficialii britanici au declarat că hackerii GRU au efectuat, de asemenea, operaţiuni de “recunoaştere cibernetică” împotriva organizatorilor Jocurilor de la Tokyo, care au fost amânate pentru 2021 din cauza pandemiei de coronavirus.
“Acţiunile GRU împotriva Jocurilor Olimpice şi Paralimpice sunt cinice şi nesăbuite. Le condamnăm în termenii cei mai fermi posibili”, a declarat Ministrul britanic de Externe, Dominic Raab.
Atacurile împotriva Olimpiadei din 2020 sunt cele mai recente dintr-un şir de încercări de piraterie cibernetică împotriva organizaţiilor sportive internaţionale, despre care oficialii occidentali şi experţii în securitate cibernetică spun că au fost orchestrate de Rusia de când a izbucnit scandalul de dopaj, în urmă cu cinci ani. Moscova a negat în mod repetat acuzaţiile.
”FBI-ul a avertizat în repetate rânduri că Rusia este un adversar cibernetic extrem de capabil, iar informaţiile dezvăluite în acest rechizitoriu ilustrează cât de omniprezente şi distructive sunt activităţile cibernetice ale Rusiei”, spune Directorul adjunct al FBI, David Bowdich.
Marea Britanie şi Statele Unite au declarat luni că hackerii au fost implicaţi şi în alte atacuri, cum ar fi cel împotriva ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2018 din Coreea de Sud, care a compromis sute de computere, a eliminat accesul la Internet şi a întrerupt fluxurile de difuzare a informaţiilor.