Președintele american Joe Biden va anunța joi lansarea primei licitații privind vânzara drepturilor de dezvoltare a energiei eoliene offshore în Golful Mexic. Licitațiile vor avea loc în 29 august.
În februarie, Statele Unite au propus extinderea dezvoltării energiei eoliene offshore în Golful Mexic, introducând industria de energie curată în curs de dezvoltare într-un hub de producție a petrolului și gazelor naturale, potrivit Reuters.
Anunțul va include închirierea unei suprafețe de 102.480 de acri (41 de hectare) în largul Lacului Charles, Louisiana, și două zone de închiriere însumând aproape 200.000 de acri (81 de hectare) în largul țărmului Galveston, Texas, a comunicat Casa Albă.
Companiile vor licita pentru dreptul de a dezvolta eoliene offshore pe acele suprafețe.
Administrația Biden a organizat deja trei licitații de închiriere a unor suprafețe destinate energiei eoliene offshore zonele din largul coastelor New York și New Jersey, care au atras licitații record de 1,5 miliarde de dolari.